Lanţul american de fast-food McDonald's intenţionează să-şi deschidă în acest an primele sale restaurante în Siberia, regiune pe care a ocolit-o până acum, scrie AFP.
McDonald’s prevede deschiderea a 150 de noi restaurante în următorii trei ani în Rusia, a anunţat responsabilul cu activităţile lanţului în această ţară, Hamzat Hasbulatov.
Compania ar urma să-şi deschidă anul acesta primele sale restaurante în Siberia, unde a fost până acum absentă din cauza lipsei infrastructurii şi dificultăţii de a organiza o reţea de furnizori, a explicat Hasbulatov.
Lanţul este prezent în Rusia din ianuarie 1990, către sfârşitul existenţei Uniunii Sovietice, şi numără astăzi 357 de restaurante în 85 de oraşe.
De asemenea, McDonald’s se pregăteşte să-şi lanseze primele restaurante în sistem de franciză în această ţară, după ce a semnat anul trecut un acord în vederea implantării sub această formă în mai multe aeroporturi şi gări din Rusia.
Sursa: Agerpres