McDonald’s România, decizie fără precedent! Ce se va întâmpla, de acum, în restaurante

McDonald's România va avea angajați asiatici de la jumătatea lunii ianuarie a acestui an. Angajații vin din Sri-Lanka și fac parte dintr-un program într-un program-pilot de cel puţin doi ani. Decizia a fost generată de criza forței de muncă la nivel local.

Ce spune un directorul de resurse umane despre acest program?

„La jumătatea acestei luni ni se vor alătura 30 de colegi noi din Sri Lanka, într-un program-pilot la care am lucrat intens anul trecut. Acest program este o premieră pentru McDonald’s în România. Astfel, ne concentrăm toată atenţia asupra unei integrări cât mai rapide în echipa noastră, prin traininguri şi programe de multiculturalitate. Pentru selecţia lor, o echipă din România a mers în Sri Lanka. Aceştia vor lucra în trei restaurante diferite din Bucureşti“, a declarat pentru profit.ro Irina Ignătescu, directoare de resurse umane.

Este mare nevoie de personal

”Nevoia de personal în industria noastră este mare, iar investiția în formarea lor este intensă și de lungă durată. Suntem nerăbdători să îi primim și să îi avem alături pentru cel puțin doi ani, timp în care îi vom integra în familia McDonald’s”, spune pentru Profit.ro Irina Ignătescu, HR Director, Premier Restaurants România.

McDonald’s România va deschide 8 restaurante în acest an, și va continua investiția în inovație și tehnologie, sistemul de servire direct la masă, astăzi disponibil în 24 de restaurante, urmând să fie aplicabil în toate unitățile în următorii doi ani.