McDonald’s, cel mai mare lanţ de restaurante de tip fast-food din lume, a anunţat numirea lui Don Thompson în funcţia de preşedinte şi CEO al companiei. Acesta a ocupat până în acest moment poziţia de director al operaţiunilor din Statele Unite ale Americii.
Thompson va trebui să administreze cele 32.000 de restaurante la nivel global. Acesta îi urmează în funcţie lui Ralph Alvarez, care a anunţat că se va retrage de la conducerea companiei încă de luna trecută. Acesta ar fi putut fi principalul succesor al CEO-ului Jim Skinner.
Don Thompson a intrat în cadrul companiei în 1990 ca inginer de sistem pentru restaurantele grupului. Dupa patru ani ajuns la conducerea mai multor restaurante, iar din 2006 a devenit preşedintele McDonald’s SUA.
Analiştii americani apreciază în acest moment că şi Thompson ar putea fi favorit la funcţia de CEO în locul lui Skinner, atunci când acesta se va retrage.