McDonald’s vrea să deschidă zece mii de noi restaurante la nivel global

McDonald's

SURSĂ FOTO: Dreamstime

McDonald's vrea să deschidă aproximativ 10.000 de noi restaurante, la nivel global, până în 2027. Gigantul din industria fast-food intenționează și să dubleze veniturile generate din programul de loialitate.

Gigantul din industria fast-food a făcut anunțul într-o întâlnire cu investitorii. Potrivit explicației oferite de McDonald’s, planurile de expansiune vor duce numărul de restaurante la aproximativ 50.000 de unităţi în peste 100 de ţări.

Cea mai rapidă perioadă de creştere din istoria McDonald’s

De asemenea, va reprezenta cea mai rapidă perioadă de creştere din istoria companiei, notează Reuters. În momentul de față, lanţul are peste 41.000 de restaurante şi s-a angajat să deschidă alte 2.000 de restaurante până la finele acestui an.

Gigantul  intenţionează să majoreze baza sa de utilizatori ai programului de loialitate până la 250 de milioane utilizatori activi în 2027. Acest lucru i-ar permite să genereze vânzări anuale de 45 de miliarde de dolari.

Programul de loialitate are 150 de milioane de utilizatori activi

În momentul de față, programul de loialitate al McDonald’s are 150 de milioane de utilizatori activi. Acesta generează vânzări de peste 20 de miliarde de dolari. În cadrul acestui plan de expansiune, gigantul va extinde un program pilot din SUA, denumit „gata la sosire”.

În cadrul acestuia, personalul restaurantului începe să lucreze la comenzile online şi mobile înainte de a ajunge clientul în restaurant. Lanţul intenţionează să testeze acest program pilot pe primele şase pieţe ale sale în 2025.

McDonald’s se aşteaptă la o marjă operaţională de peste 40% în 2024, similară cu cea din ultimele două trimestre. Gigantul se așteaptă și la o îmbunătăţire continuă în următorii ani.

McDonald’s prognozează că anul următor cheltuielile de capital se vor cifra la 2,5 miliarde de dolari, urmând să crească cu 300 până la 500 milioane de dolari în fiecare an până în 2027.

Clădirile şi terenurile deţinute de McDonald’s România sunt evaluate la 82 milioane de euro

În altă ordine de idei, amintim că terenurile și clădirile deţinute de McDonald’s România sunt evaluate la 82 milioane de euro. Premier Capital a preluat McDonald’s România de la americani în 2016. La momentul respectiv, grupul nu a cumpărat doar operaţiunile, ci şi terenurile şi restaurantele în proprietate şi echipamentele.

Acestora li se adaugă şi activele pentru care compania are drept de folosinţă, evaluate la 42 milioane euro. Încă de la intrarea pe piaţă, McDonald’s a optat, în cazul spaţiilor pe care nu le deţine, pe concesiuni pe zeci de ani.