Guvernul a adoptat miercuri un Memorandum ce prevede mandatarea reprezentanţilor ministerului de a negocia cu experţii europeni modalitatea prin care va înceta procedura de infringement cu privire la încălcarea independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor.Guvernul îi împuterniceşte astfel pe ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Gabriel Sandu să finalizeze procedurile tehnice printr-un acord cu Comisia Europeană, agreat de a
Guvernul a adoptat miercuri un Memorandum ce prevede mandatarea reprezentanţilor ministerului de a negocia cu experţii europeni modalitatea prin care va înceta procedura de infringement cu privire la încălcarea independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor.
Guvernul îi împuterniceşte astfel pe ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Gabriel Sandu să finalizeze procedurile tehnice printr-un acord cu Comisia Europeană, agreat de ambele părţi şi care să ofere garanţia încetării acţiunii declanşate.
Comisia Europeană a transmis României, în data de 29 ianuarie 2009, o scrisoare de punere în întârziere – prima etapă a acţiunii de infringement – pentru încălcarea obligaţiei de garantare a independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicaţiilor.
Pentru a soluţiona această situaţie, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale a purtat discuţii cu comisarul european pentru Societatea Informaţională şi Media, Viviane Reding.
Cu acest prilej s-au stabilit premizele unei cooperări directe în vederea identificării unor soluţii agreate de comun acord.