Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă că actualul mecanism de funcţionare a Pilonului II de pensii nu este pus în discuţie.
În spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o posibilă diminuare a contribuţiei virate la stat, de la 5,1% la 2,5%, a fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II).
„Pilonul II de Pensii este unul solid, care generează randamente pozitive cu beneficii pentru participanţi. În luna iunie a anului 2017, rata nominală de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 4,91%. Valoarea totală a activelor nete înregistrată la 30 iunie 2017 de fondurile de pensii administrate privat a fost de 36,06 miliarde de lei (7,92 miliarde de euro), ritmul anual de creştere fiind de 30,76%”, arată un comunicat al ASF.
Instituţia spune că participă în mod regulat, în calitate de supraveghetor al pieţei, la discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, dar şi cu ai altor instituţii, inclusiv cu entităţile reglementate, pentru evaluări periodice ale modului în care funcţionează pieţele supravegheate, şi că actualul mecanism de funcţionare a Pilonului II de Pensii nu este pus în discuţie. ASF nu are dreptul de iniţiativă legislativă în vederea modificării actelor normative care reglementează sistemul pensiilor administrate privat, mai precizează comunicatul.