Mechel Târgovişte a solicitat intrarea în procedura reorganizării judiciare, printr-o cerere depusă marţi la Tribunalul Dâmboviţa, potrivit Bursei de Valori Bucureşti.
”Dorim să menţionăm că se are în vedere protejarea intereselor societăţii şi relansarea activităţii pe baze solide, în temeiul unui plan de reorganizare, care avem convingerea că va conduce la viabilizarea societăţii. Cu sprijinul Invest Nikarom, societatea care deţine indirect pachetul majoritar de acţiuni, se vor face eforturi pentru repornirea activităţii la Mechel Târgovişte în condiţii de eficienţă economică”, se arată într-un comunicat al companiei.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că statul român nu poate face nimic în cazul Mechel, care şi-a vândut activele din România, dar că va sprijini un alt investitor ce ar fi dispus să preia fabricile respective.
”Mechel şi-a închis practic operaţiunile, nu doar în România, ci în vreo 12 ţări. Evident că este afectată şi România şi evident că tot ceea ce ţine de statul român pentru a ajuta un nou investitor vom face. Însă este o investiţie privată. Am verificat dacă s-au respectat toate condiţiile la momentul privatizării şi s-au respectat, iar criza în care se află această companie şi care afectează foarte multe ţări este o realitate pe care nici noi, nici UE, nici celelalte ţări afectate n-am putut să o combatem altfel. Orice sprijin pentru un nou investitor care să salveze acele uzine care ţineau de compania Mechel, o să-l acordăm”, a afirmat Victor Ponta, la Cluj-Napoca, citat de Agerpres.
Premierul a adăugat că preţul de 230 de lei (circa 70 dolari) cu care ruşii şi-au vândut activele din România nu ţine de statul român. Combinatul siderurgic a înregistrat în primele nouă luni din 2012 o cifră de afaceri în scădere cu 10%, la 773,2 milioane lei (174,4 milioane euro) şi pierderi de 78 milioane lei (17,6 milioane euro), cu 12,6% mai mici decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2011.
Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte avea în 1990 peste 10.000 de salariaţi. Numărul acestora a ajuns în anul 2000 la 5.700, iar acum combinatul mai are aproximativ 2.000 de angajaţi. Combinatul a fost preluat în 2002 de firma elveţiană Conares Trading, care a devenit ulterior operatorul grupului metalurgic rus Mechel.
În cursul zilei de marţi a fost făcută publică informaţia că Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 de lei), companiei româneşti Nikarom SRL. Nikarom a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.