Meci spectaculos al Simonei Halep. S-a calificat în optimi la Indian Wells

Simona Halep s-a impus, duminică, în turul III al turneului de la Indian Wells, contra sportivei de pe locul 114 mondial, Kateryna Kozlova

Sportiva româncă s-a impus în două seturi, cu 7 -6, 7-5. Halep va juca în optimi contra sportivei care se va impune în duelul Marketa Vondrousova (61 WTA) – Jelea Ostapenko (22 WTA), confruntare se va avea loc după miezul nopţii.

Simona Halep are nevoie de o prezenţă în finală pentru a avea şanse matematice de a reveni pe prima poziţie WTA la finalul acestui turneu.

Simona Halep a arătat primele semne de nervozitate în setul inaugurual al partidei cu Kateryna Kozlova. În game-ul șapte, românca de 27 de ani a lovit cu racheta de pământ. Cele două jucătoare au fost implicate într-un super-raliu, care le-a adus pe ambele în preajma fileului. Simona a încercat o lovitură spectaculoasă, în diagonală, dar a trimis în aut. Acela a fost momentul în care românca și-a vărsat nervii pe rachetă.