In strainatate, firmele din industria publicitara, aflata in plina expansiune in acea perioada, au sesizat rapid atuurile promovarii facute pe stadion. Spectatorii din tribune, al caror numar depaseste cateva zeci de mii, in cazul echipelor celebre, reprezinta o audienta apreciabila pentru un panou publicitar. In cazul in care meciul respectiv este televizat, impactul reclamei de pe panouri creste semnificativ, partidele importante atragand milioane de telespectatori. Nici in Romania acelei perioade, potentialul mediatic al stadionului nu a ramas neexploatat.
Panourile de pe marginea terenului erau folosite in special in scopuri propagandistice, dar si pentru reclama, afisand sloganuri precum „Economisind hartia, salvati padurea” sau „Jucati la loz in plic!”. Tinta care poate fi atinsa prin promovarea pe stadioane este foarte bine delimitata. Peste 80% din spectatorii si telespectatorii care urmaresc meciurile sunt barbati. Terenul de fotbal se preteaza cel mai bine promovarii unor produse destinate acestora. Reclamele la aparate de ras sau bauturi tari ajung direct la publicul tinta.
In general, pe panourile publicitare din jurul terenului sunt inscriptionate numele sponsorilor echipei gazda. In cazul meciurilor televizate insa, situatia se schimba. Anul acesta, firma International Sport Management (ISM) a incheiat un contract cu Liga Profesionista de Fotbal, prin care a devenit detinatoarea drepturilor de difuzare prin intermediul tv pentru meciurile de fotbal din campionatul intern, contra unei sume de 1.325.000 USD. Din returul editiei de campionat 1998-1999, la toate meciurile televizate, reclamele de pe marginile terenurilor de fotbal au fost derulate pe panouri rotative. Acestea permit ca in acelasi spatiu sa poata fi vazute, succesiv, reclamele mai multor firme.
Panourile, importate din Belgia au costat peste 200.000 USD. La fiecare meci televizat, sunt dispuse cate noua module de cate trei metri lungime in spatele fiecarei porti si 18 module vizavi de tribuna din care se filmeaza. „Pe fiecare panou se afla cate 15 pozitii cu reclame. Este posibila succesiunea a chiar 18 reclame, dar nu dorim sa suprasolicitam instalatia. Spatiile publicitare au fost vindute la inceputul returului, in pachete de 18 sau 36 de segmente, pentru un anumit numar de meciuri televizate.

Spatiul publicitar
s-a vandut la pachet
Clientii care au achizitionat un pachet cu toate meciurile din retur au beneficiat de audienta foarte mare a derbiurilor jucate in aceasta perioada. Cei care au cumparat 18 module au primit un segment de cate noua module in spatele unei porti si un segment de noua module pe linia terenului.
Pretul unui pachet a fost de cateva zeci de mii de dolari, dar costul unui minut in care pe micul ecran apare numele firmei respective este mult mai mic decat pretul unui minut de publicitate tv”, afirma Radu Jeleboglu, director la International Sport Management. Cele 15 pozitii ale panourilor se succed la fiecare 30 de secunde; practic, in timpul unui meci de fotbal, o reclama poate fi vazuta de 12 ori timp de 30 secunde. Conform studiilor firmei, pe parcursul unui meci, numele firmei este vizibil pe micul ecran intre trei si cinci minute, plus emisiunile de stiri sportive in care sunt prezentate secvente din meci. Succesiunea reclamelor este sincronizata, cu diferente de rotatie de maximum 0,5 secunde.
Bannerele detasabile sunt realizate de ISM pe un material special, fabricat de concernul american Du Pont. Tot ISM suporta si costul transportului si al instalarii pe stadionul pe care are loc meciul. „La promovarea pe panourile rotative ale firmei ISM au apelat 15 companii, ale caror nume au aparut pe micile ecrane in acest retur. Din pretul platit de clienti pentru serviciile de publicitate prestate de ISM, peste 50% intra in vistieriile cluburilor de fotbal care gazduiesc meciul”, declara Radu Jeleboglu.