Agenţia Mediaedge:cia (MEC) România a fost desemnată să gestioneze contul media al distribuitorului de lubrifianţi auto Chevron România, parte a grupului american Chevron, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa energiei la nivel mondial.
„Mediaedge:cia oferă pentru clientul Chevron România consultanţă specializată şi servicii de comunicare şi implementare media. În prezent, MEC derulează campania de lansare Havoline with Deposit Shield alcatuită dintr-un mix de comunicare format din televiziune, radio, internet şi activitati de activare a consumatorului final”, se arată într-un comunicat al agenţiei de PR.
La nivel mondial, Mediaedge:cia are 4.500 de de angajaţi şi colaboratori care lucrează pentru clienţii locali, regionali şi globali în cele 250 de birouri, din 84 de ţări.
Chevron, cu sediul în San Ramon, California, este una din cele mai mari companii de energie din lume, fiind prezentă în peste 100 de ţări. Compania este implicata in fiecare activitate din industria petrolului si gazelor naturale, incluzând extracţie şi producţie, rafinare, transport. Totodată Chevron este producător de substanţe chimice, energie geotermală şi industria energetică.
Grupul este prezent pe piaţa românească din 1999, cu divizia de vânzări de lubrifianţi pentru autoturisme, camioane, utilaje de construcţii şi agricole şi lubrifianţi industriali.