Autocarul care circula pe ruta Cehia-Bulgaria şi la bordul căruia a fost găsit un dispozitiv exploziv artizanal aparţine unei firme din România şi este înmatriculat în Bulgaria. La bordul vehiculului, care urma să traverseze România, se aflau inclusiv cetăţeni români, relatează Mediafax, citat de digi24.ro
Un dispozitiv exploziv artizanal a fost descoperit la bordul unui autocar care efectua o cursă pe ruta Praga (Cehia) – Varna (Bulgaria).
„O substanţă inflamabilă a fost depistată într-un autocar înmatriculat în Bulgaria, pe 16 mai, după-amiază, pe teritoriul Ungariei”, a comunicat Ministerul ungar de Interne, precizând că vehiculul aparţine unei firme din România, potrivit unui comunicat citat de publicaţia Ouest France.
Şoferul autocarului a declarat că a fost vorba de o bombă artizanală, fabricată dintr-o canistră care conţinea benzină şi acetonă, avea un dispozitiv electric şi un cronometru.
În autocar erau 34 de pasageri, inclusiv cetăţeni români, relatează site-ul ungar HVG.hu. Traseul autocarului includea traversarea teritoriilor Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei. Incidentul este investigat de autorităţile din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.
Autorităţile ungare suspectează că pasagerul care a amplasat dispozitivul exploziv în autocar este un cetăţean ceh ori slovac, potrivit unui comunicat al companiei de transport Omega Group. Suspectul avea un bilet de la Praga până la Bratislava, dar a coborât la Brno, în Cehia, fără a mai urca în autocar.
Autocarul a ajuns luni, cu o întârziere de 18 ore, în Varna. Anchetatorii nu exclud posibilitatea unui complot terorist islamist.