Verdictul unui medic psihiatru: Îndeplinește criterii pentru mai multe diagnostice psihiatrice
Așadar, psihiatrul a explicat că Vladimir Putin este „un hibrid între om și funcție”, din punct de vedere al poziției sale politice.
„Putin-omul cred că îndeplinește criterii pentru mai multe diagnostice psihiatrice. Putin-președintele este, de bună seamă, un hibrid între om și funcție. Nu există pe această lume vreun președinte de stat care să fie de capul lui.
Drept urmare, Putin-președintele, reprezintă un agregat între om și oamenii dimprejurul lui și pozițiile de putere și ce mai rămâne din voința lui după ce s-a intersectat cu a altora. Putin-legenda ne lasă să credem că taie și spânzură și nimic împrejurul lui nu mișcă. Nici musca nu zboară dacă Putin nu-i dă voie. Asta este o fantasmă a poporului lui și, într-o anumită măsură, a anumitor oameni care se uită la el ca la un despot absolutist. Nu e un despot absolutist”, a apreciat psihiatrul Gabriel Diaconu la Digi 24.
Ce spune psihiatrul despre ultimele decizii ale lui Putin?
De asemenea, Gabriel Diaconu a analizat și ultimele decizii ale lui Putin, explicând că acestea au fost „iraționale”.
„În ultima vreme, dacă e să ne uităm strict la comportament, a avut ieșiri iraționale. Începând cu discursul lui fluviu privind drepturile istorice ale Rusiei asupra Ucrainei. Chiar dacă ar fi să zici că a fost președintele care a vorbit, că a fost legenda care a vorbit, în spatele celor două filtre se află omul Putin care era pe deplin angajat. (…) Ce fac aliații NATO, fără să fie implicați în conflict și fără să meargă în apartamentul lui Putin, metaforic vorbind, este să încerce să îl convingă, să îl persuadeze, să îl canalizeze treptat – irațional, rațional, contează mai puțin, către o decizie spre binele lui.
Asta e o chestiune foarte interesantă. Foarte rar poți să întâlnești pacienți psihiatrici care în tot demersul asta să caute să-și facă rău. Cu o singură excepție: sinucigașii.
Întrebarea pe care nu și-a pus-o nimeni despre Putin e dacă are o fantezie suicidară. Eu, printre alte lucruri pe care le-am făcut, a fost să mă specializez în suicid. Or, la momentul de față, dacă e să existe o îngrijorare, este că în tot acest demers, vizibil catastrofic pentru regimul lui, pentru cariera lui, o sinucidere în direct carevasăzică, Putin perseverează.
Și când ai de-a face cu un pacient agitat hetero-agresiv este într-un fel, pentru că ți-e teamă că o să ia un par din gard și o să spargă mobilierul și o să atace vecinii, cam cum face Putin acum. Dar când ai de-a face cu o persoană care în actul lui hetero-agresiv devine autoagresiv, riscul este deodată mult mai mare”, a completat Gabriel Diaconu.
Totodată, psihiatrul susține că Vladimir Putin „este mai instabil decât Hitler în ultimele lui zile”.