Compania germană producătoare de medicamente Merck a stopat livrarea unui medicament pentru bolnavii de cancer către spitalele publice din Grecia, din cauza datoriilor. "Decizia afectează doar Grecia, unde am avut multe probleme de acest gen în ultima vreme. Este vorba doar de acest produs", a declarat CFO-ul Merck, Matthias Zacher, pentru ziarul german Boersen-Zeitung.
Potrivit Reuters, este vorba despre medicamentul Erbitux, care nu va mai putea fi administrat gratuit pacienţilor din spitale, însă va putea fi cumpărat direct din farmacii. Acest medicament pentru cancer este al doilea cel mai bine vândut produs al Merck în lume şi a generat în 2011 un profit de 855 de milioane de euro. Grupul a raportat un venit total de 2,8 miliarde de euro în 2012, cu 11,6% mai mare decât în anul precedent.
Potrivit unui raport GlobalData din august, farmaciile din Grecia au micşorat preţurile medicamentelor în mod repetat, pentru ca cetăţenii să îşi permită să le cumpere la nevoie. Deşi bună pentru pacienţi, această măsură a dus la apariţia exportului paralel cu medicamente, care sunt vândute mai scump peste graniţe.
Federaţia europeană a Industriilor Farmaceutice (Efpia) a trimis o scrisoare guvernului elen în care scrie că producătorii de medicamente vor trimite în continuare produsele lor către Grecia, dacă la sfârşitul anului acesta, va reuşi să reducă cheluielile cu tratamentul ambulatoriu al pacienţilor la 2,9 miliarde de euro.
Potrivit Efpia, industria farmaceutică globală a contribuit cu circa 7 miliarde de euro sub formă de reduceri şi rabaturi între 2010 şi 2011 pentru recia, Irlanda, Portugalia şi Spania. Această sumă reprezintă 8% din cifra de afaceri anuală a industriei farma pe aceste pieţe.
În septembrie, producătorul elveţian de medicamente, Roche Holding AG a sistat livrările de produse farmaceutice în spitalele de stat din Grecia, lăsând astfel pacienţii bolnavi de cancer şi alte afecţiuni fără tratament. Decizia a fost luată din cauza datoriilor mari pe care statul elen le-a acumulat la această companie de medicamente.
La sfârşitul lunii octombrie, Grecia a oprit toate exporturile de medicamente, pentru că nu mai poate asigura necesarul intern pentru cetățenii săi. Totodată, prețurile medicamentelor vor fi micșorate: Biroul Naţional pentru Medicamente, un fel de Agenție Națională a Medicamentului din Grecia, a transmis scrisori guvernelor europene în care le cere să nu ia în calcul la stabilirea preţurilor din propriile ţări ultimele cotaţii reduse din Grecia.