Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Local American Working Group (LAWG) susţin plafonarea taxei clawback la 20% pentru produsele generice, respectiv 25% pentru inovative, potrivit Agerpres.
„APMGR solicită tuturor partidelor politice parlamentare să sprijine Guvernul în stoparea creşterii taxei clawback şi în implementarea măsurii de clawback diferenţiat şi plafonat la 20% pentru medicamentele generice şi 25% pentru medicamentele inovative, măsură menţionată în proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 85/2019 pentru completarea OUG nr. 77/2011, aflat în procedură de aprobare parlamentară”, a declarat preşedintele APMGR, Adrian Grecu, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit preşedintelui ARPIM, Alina Culcea, România este „singura ţară” care „penalizează” industria farmaceutică prin o „suprataxă lipsită de predictibilitate”, care a ajuns la 27,65%.
Medicamentele continuă să fie retrase de pe piață
„Ne bucură faptul că toate părţile implicate sunt aliniate asupra soluţiei, de altfel singura variantă viabilă de luat în calcul, şi solicităm un consens şi la nivel politic pentru o implementare cât mai rapidă”, a declarat Culcea, conform sursei citate.
„Trebuie să ne îndreptăm atât către măsuri pe termen scurt, precum implementarea cât mai rapidă a mecanismului de clawback plafonat la 25% pentru medicamente inovative, respectiv 20% pentru medicamente generice şi cele ieşite de sub patent, dar şi către aspecte cu impact pozitiv pe termen mediu şi lung prin adresarea problemei generale a finanţării sănătăţii în România şi accesul regulat la cele mai noi medicamente inovatoare aprobate în Europa”, a afirmat, la rândul său, Attila Fejer, preşedinte LAWG.
Cele trei asociaţii afirmă că medicamentele vor continua să fie retrase din piaţă, alternativele terapeutice având costuri mult mai mari şi creând un „dezechilibru major” al bugetului de medicamente, al mediului de operare şi al balanţei de import-export.
„În absenţa acestei măsuri de plafonare, taxa clawback va urca la 31% – 32% din valoarea compensată a medicamentelor în primul trimestru din 2020”, se mai arată în comunicat.