Peste 8 milioane de americani iau medicamente anticoagulante. Unul dintre ele a fost retras din farmacii pentru potențiale probleme de absorbție.
Medicamentele anticoagulante reprezintă prima linie de tratament pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge. Acestea acționează prin blocarea unor factori specifici implicați în cascada coagulării. Warfarina, heparina și derivații acestora sunt exemple clasice de anticoagulante care au demonstrat eficacitate în prevenirea trombozelor și emboliilor.
Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) estimează că 900.000 de oameni se confruntă anual cu apariția unui cheag de sânge.
Având în vedere că aceste cheaguri de sânge pot duce la accident vascular cerebral, atac de cord, embolie pulmonară sau chiar deces este important să urmați îndrumările medicului în ceea ce privește alimentația corectă, activitatea fizică și administrarea unor medicamente, cum ar fi aspirina sau anticoalgulantele, scrie The Healthy.
Motivul retragerii medicamentelor din farmacii
Peste 8 milioane de americani iau în prezent un anticoagulant, potrivit Alianței Naționale pentru Cheaguri de Sânge. Dar pentru cei care iau medicamentul Prasugrel, o alternativă generică pentru numele de marcă Effient, U.S. Food and Drug Administration (FDA) a anunțat o rectragere a cutiilor de 30 de comprimate de Prasugrel de 5 miligrame (mg).
Motivul acestei retrageri, care a fost inițiat de compania de medicamente Mylan Pharmaceuticals Inc., este „specificații de dizolvare eșuată” – în special, „rezultate de dizolvare lentă”, făcând medicamentul mai puțin eficient.
Cantitatea de Prasugrel retrasă este neclară, deși anunțul de retragere notează că produsul a fost distribuit la nivel național în Statele Unite. Consumatorii ar trebui să verifice medicamentele – loturile afectate de această retragere au o dată de expirare de 30 aprilie 2026, în timp ce numerele de lot pentru comprimatele de Prasugrel retrase includ:
3211073
3211074
3211075
Utilizarea produsului poate provoca consecințe adverse temporare sau reversibile
FDA a clasificat evenimentul ca risc de Clasa II, ceea ce înseamnă că utilizarea produsului „poate provoca consecințe adverse temporare sau reversibile din punct de vedere medical”.
În general, medicamentele pentru subțierea sângelui funcționează prin diverse mecanisme complexe care interferă cu procesul natural de coagulare. Înțelegerea acestor mecanisme este crucială pentru utilizarea lor optimă în practica medicală.