Titlurile companiilor din sectorul farma au evoluat slab anul acesta, însă perspectivele pentru 2011 sunt pozitive, iar interesul investitorilor va crește după rezultatele din primul trimestru.
Sectorul companiilor farmaceutice de la BVB continuă să suscite interes în ciuda unor evoluții ale cotațiilor sub media pieței sau chiar negative. La nivelul întregului sector, indicatorul PER mediu (raportul dintre prețul acțiunii și profitul obținut) are valoarea de 17,1 puncte, conform calculelor BT Securities, la care au fost luate în calcul rezultatele financiare de anul trecut. Nivelul indică o evaluare relativ corectă a acțiunilor, pentru subevaluare ar fi necesar un punctaj mai mic de zece, iar pentru supraevaluare, unul de peste 20 de puncte.
Cu acest nivel, sectorul farma se situează pe poziția secundă la BVB, fiind depășit de cel al materiilor prime și materialelor, cu un nivel de 16,7. Sectorul financiare are un nivel apropiat, de 17,5 puncte, iar restul indică supraevaluare, „campion“ fiind sectorul de utilități, cu 83,8 puncte.
Nu atât de bine stau companiile farma la indicatorul P/BV (price to book value – raportul dintre cotație și valoarea contabilă a acțiunii), unde sectorul consemnează o medie de 1,68, care arată că investitorii plătesc cu 68% peste valoarea contabilă pentru a cumpăra o acțiune. Sectorul farma are cel mai slab indicator P/BV, celelalte sectoare fiind (cu excepția celui financiar) subunitare.
Sinteza Oradea, spre exemplu, are unul dintre cele mai bune punctaje la acest indicator, conform calculelor celor de la BT Securities, cu nivelul de 0,09. Fabrica de produse chimice organice și de bază are însă o capitalizare de doar 16 milioane lei, iar lichiditatea este foarte redusă, de 40.000 lei în ultimele 12 luni.
Lucrurile sunt diferite pentru companiile mari din acest sector, precum Biofarm și Antibiotice.
„Acționarii Biofarm au aprobat repartizarea de dividende în valoare de șase milioane lei, pentru prima dată de la listarea companiei la BVB“, spune Daniela Ropotă, analist al Intercapital Invest. Compania de medicamente și farmaceutice din București va distribui un dividend brut de 0,0055 lei pe acțiune, eveniment istoric având în vedere că societatea este listată din 1996.
Biofarm intenționează să investească 23,9 milioane lei în acest an, iar pe viitor va fi demarată și construcția unei hale de producție și depozitare a medicamentelor, în valoare de 9,4 milioane euro.
Profitul bugetat pentru 2011 se ridică la circa 15 milioane lei, ușor mai mare decât anul trecut. Așteptările analiștilor referitoare la rezultatele din primul trimestru sunt, de asemenea, pozitive, cu creșteri de 5-10% față de anul trecut, apropiate de majorarea înregistrată de piața farma în primele două luni. Produsele sezoniere ale Biofarm sunt importante în portofoliul companiei, cum ar fi cele împrotriva răcelii și gripei.
Acțiunile Biofarm (BIO) s-au apreciat cu 4,1% anul acesta, mai puțin decât media pe indici bursieri. Capitalizarea BIO se ridică la aproape 240 milioane lei, sub cea a Antibiotice Iași, care a ajuns la 277 milioane lei după o scădere a cotației de circa 6% în primele patru luni ale anului.
Dividende capitalizate la Iași
Antibiotice Iași are, în schimb, perspective chiar mai bune. Exportul de medicamente pe piața americană va avea efecte în rezultatul întregului an, nu doar în câteva luni, cum s-a întâmplat anul trecut. Ceea ce înseamnă că vânzările vor crește față de 2010.
Potrivit bugetului propus pentru acest an, cifra de afaceri ar trebui să crească cu 20%, până la 294 milioane lei, iar profitul brut, cu 21%, până la 22,4 milioane lei, după ce, anul trecut, a înregistrat afaceri de 243,8 milioane lei și un profit brut de 18,4 milioane lei. Acționarii au aprobat propunerea conducerii de capitalizare a sumei de nouă milioane lei din profitul de anul trecut, bani ce ar urma să fie folosiți la realizarea investițiilor în valoare de 53 milioane lei pe o perioadă de doi ani.
Pentru aceste investiții a fost aprobată și contractarea unui credit de 6,5 milioane euro (circa 25 milioane lei) de la RBS Bank. Capitalul social al companiei va crește de la 47,7 milioane lei până la 56,8 milioane lei, iar acțiunile emise vor fi distribuite gratuit acționarilor. Principalul acționar al companiei este Ministerul Sănătății, cu 53% din acțiuni.