Medicamentele făcute în România, importate din Europa. Adevărul despre producția din România

pastile medicamente

Sursă: Dreamstime

Deși pe majoritatea medicamentelor scrie că sunt produse din România, producătorii români au foarte multe orientări când vine vorba de producția acestora. Dragoş Damian, CEO al producătorului Terapia Cluj a vorbit despre aceste lucruri.

Dragoş Damian, CEO al producătorului Terapia Cluj susține că producătorii români de medicamente se uită în mai multe locuri înainte de a achiziționa materiile prime necesare pentru fabricarea produselor farmaceutice.

Astfel, potrivit acestuia, principalele destinații de import sunt China, India, iar în unele cazuri chiar și Germania, în condițiile în care, industria locală de medicamente se bazează pe importuri.

Dragoș Damian a mai subliniat faptul că foarte puțină materie primă vine din europa, iar în România există un singur producător român care aduce ambazona prezentă în Faringosept.

Potrivit acestuia, atât hârtia, cât și folia de plastic nu se fabrică în România, în condițiile în care sunt anumite cerințe pe care producătorii români nu le pot respecta.

Nici măcar ambalajul nu este fabricat în România

„Totul vine din import, materiile prime, ingredientele active vin din China, India, foarte puţine din Eu­ropa. Avem un singur producător român de materii prime care ne pro­duce ambazona din Faringosept, iar ma­terialele de ambalat de exemplu vin din import.

Nu se fabrică în Ro­mânia hârtie, folia de aluminiu sau de plastic pentru medicamentele pe care le ambalăm pentru că sunt anu­mite cerinţe de calitate la care pro­du­cătorii români nu s-au conformat“, a explicat pentru ZF Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj.

De menționat este faptul că, Terapia Cluj ocupă locul 338 în clasamentul celor mai mari importatori în 2020, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în urcare cu 42 de poziţii faţă de anul anterior.

Azomureş, Oltchim, Colorom Codlea, Nitramonia Făgăraş furnizau înainte de 1989 materii prime pentru industria farma, însă fie s-au închis, fie nu mai au lunii de producţie pentru zona de medicamente.

În același timp, pe lângă Terapia Cluj, cinci dintre cele mai mari fa­brici locale de medicamente şi produse farmaceutice se regăsesc în topul celor mai mari importatori în 2020, mai arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.