Anumite pastile pot face mai mult râu decât bine
Unele combinații de pastile pot avea efecte secundare nedorite asupra organismului uman, cum ar fi dereglarea tensiunii arteriale, a ritmului cardiac și afectarea organelor. Dacă medicamentele sunt metabolizate de aceleași organe, ficatul și rinichii pot fi grav afectate. Pot apărea și reacții alergice din cauza combinațiilor nefaste. De la erupții cutanate ușoare la anafilaxie severă, o afecțiune care pune viața în pericol.
Farmacistul Abbas Kanani de la Chemist Click a dezvăluit cele cinci combinații fatale de medicamente.
„Combinarea medicamentelor vă poate pune sănătatea în pericol și poate crește efectele secundare sau cauza probleme de sănătate mai grave. Uneori pot apărea simptome noi în urma interacțiunilor medicamentoase, care ar putea fi confundate cu o nouă afecțiune.
Se poate întâmpla și opusul, când eficacitatea este redusă, ceea ce vă poate pune în pericol să nu aveți doza corectă pentru afecțiunea dumneavoastră”, a explicat el.
Combinațiile fatale
Medicamente antiinflamatoare fără prescripție medicală, cum ar fi ibuprofenul și naproxenul, combinate cu anticoagulante, cum ar fi warfarina, trebuie evitate. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot crește riscul de sângerare atunci când sunt luate împreună cu anticoagulante. Ele afectează coagularea sângelui. Pot apărea sângerări gastrointestinale atunci când se iau medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.
„Antibioticele pot crește concentrația de statine în sânge”, a explicat farmacistul.
De altfel, eritromicina și claritromicina nu trebuie combinate cu statine. Combinația lor poate cauza leziuni musculare, cunoscut sub numele de „rabdomioliză”.
În plus, nici medicamentele pentru migrene nu trebuie luate împreună cu antidepresive. Triptanii utilizați pentru a trata migrenele acute și inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei utilizați pentru a trata depresia cresc nivelul de serotonină. Când avem prea multă serotonină în corpul nostru, suferim de sindromul „serotoninic”, ce poate cauza frisoane, diaree, rigiditate musculară, febră și convulsii.
De asemenea, nici contraceptivele orale nu trebuie luate cu rifampicina.
„Unele antibiotice pot diminua eficacitatea comprimatelor contraceptive”, a avertizat farmacistul.
Nu în ultimul rând, antiacidele nu trebuie luate împreună cu tetraciclina și ciprofloxacina. Antiacidele pot împiedica absorbția antibioticelor pentru că se leagă de ele. Este mai înțelept să luați antibioticele cu două ore înainte sau cu patru ore după medicația pentru reflux acid.
„Ar trebui să discutați întotdeauna cu medicul dumneavoastră de familie sau cu farmacistul dacă doriți să luați două medicamente diferite în același timp. Controalele regulate și analizele de sânge vor ajuta la monitorizarea efectelor combinațiilor de medicamente și, dacă este necesar, se pot face ajustări ale dozelor”, ne sfătuiește farmacistul.