Semnal de alarmă de la Guvern. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, medicul Andreea Moldovan în avertizează pe români. Mai exact, aceasta recomandă populaţiei să nu mai ia Ivermectina ca tratament pentru COVID-19.
În acest context, medicul a explicat că spre deosebire de celelalte antibiotice de uz veterinar care duc la interdicţia de consum al produselor animale timp de şapte zile după tratament, Ivermectina vine cu o interdicţie de consum timp de 28 de zile, fapt care demonstrează gradul de toxicitate.
Totodată, medicul subliniează faptul că automedicație este periculoase în orice domeniu, în special în fața coronavirusului. Ea susține că studiile nu am demonstrat încă dacă Ivermectina este bună în acest context și dacă poate fi sau nu utilizată de oameni.
„Practic, automedicaţia este deficitară şi periculoasă în orice domeniu, cu atât mai mult cu cât este vorba de infecţia COVID şi este o formă acum mult mai agresivă, au apărut alte tulpini care circulă. Acest tratament cu Ivermectină a fost încercat, este descris în mai mute studii, dar din punctul de vedere al dovezilor ştiinţifice el încă nu este convingător ca eficace şi nu are acele indicaţii de utilizare în patologia umană. Aş da un exemplu care mi se pare sugestiv.
Faptul că el este folosit în medicina veterinară, animalele care sunt sacrificate după tratament cu antibiotice au interdicţie de a li se consuma produsele timp de 7 zile. Pentru Ivermectină este timp de 28 de zile, deci clar este un tratament cu toxicitate pentru organismul care îl primeşte. Dar pentru COVID, deocamdată tot ce avem la dispoziţie, chiar dacă au circulat extrem de multe studii pe net (…) nu este recomandat în tratamentul infecţiei COVID. Nu îl luaţi, pentru că este un medicament care nu vă ajută, ci doar poate să întârzie acea prezentare la medic”, a declarat Andreea Moldovan, la Digi 24.
Apel disperat către români și medici
În același timp, medicul infecţionist a făcut un apel la colegii săi să nu aplice pacienţilor tratamente care nu sunt bazate pe dovezi ştiinţifice. În ceea ce privește infectarea cu noul coronavirus, Andreea Moldovan recomandă tratarea pe protocol cu toate cele necesare.
De asemenea, persoanele care nu au competență în acest domeniu și nu au dovezi științifice sau medicale, este mai bine să nu facă acest lucru.
Medicul le recomandă medicilor să le dea pacienților o prescriere corectă a tratamentului pentru a nu exista repercursiuni mai grave, în contextul unui organism care este deja afectat de infecție.
„Pur şi simplu cred că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce ştie să facă. Eu nu o să repar niciodată o maşină, pentru că nu mă pricep, la fel cum nici nu voi opera în sfera ORL pentru că nu ştiu să operez în sfera ORL. Pe de altă parte, ceea ce stăpânesc este partea de boli infecţioase. Recomand şi rog şi indic şi solicit ca cei care ştiu să trateze infecţia COVID să o facă pe protocol, pe kit, pe tot ce trebuie. Cei care nu au această competenţă şi care nu se bazează pe nişte dovezi medicale, ştiinţifice, clare să nu o facă, pentru că fac mai mult rău.
Aş vrea să ne gândim cu toţii la acele flyere cu tratamente care circulă în populaţie şi sunt mai mult decât frumos redactate şi foarte lizibile în care sunt o grămadă de medicamente recomandate care nu au efect. Cele care nu au efect le poţi lua ca placebo. Dar problema este că printre aceste medicamente se strecoară, de multe ori, şi unele care pot să fie cu efecte adverse redutabile asupra unui organism deja afectat de infecţie. Şi atunci fac apel la a nu se recomanda astfel de tratamente şi cred că oamenii trebuie să fie conştienţi că există anumite categorii medicale, anumiţi medici care pot să îi ajute cu o prescriere corectă a tratamentului”, a adăugat Moldovan.