Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat vineri că evaluarea tratamentului anti-coronavirus dezvoltat de către compania americană Regeneron a fost finalizat. Așadar, tratamentul american poate fi folosit pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19. Reprezentanții EMA au precizat condițiile în care acest tratament poate fi administrat.
Amintim că Regeneron a dezvoltat cocktailul de casirivimab și imdevimab în luna noiembrie a anului trecut pentru a fi folosit de urgență pe teritoriul american. Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a primit acest tratament.
„Agenția a concluzionat că respectiva combinație cunoscută sub denumirea REGN-COV2 poate fi folosită pentru tratarea pacienților confirmați cu COVID-19 care nu au nevoie de oxigenare suplimentară și care sunt în pericol să dezvolte forme severe ale COVID-19”, se arată într-un comunicat al instituției.
EMA precizează că recomandarea poate fi folosită ca un ghid în țările europene până la emiterea unei autorizații de piață.
Cum s-a ajuns la această concluzie
Agenția Europeană pentru Medicamente precizează că această decizie a fost luată în urma evaluării datelor privind combinația de medicamente casirivimab și imdevimab. Rezultatele preliminare au arătat că acest cocktail reduce încărcătura virală.
Instituția a vorbit și despre efectele secundare ale administrării tratamentului și a precizat că majoritatea au fost ușoare sau moderate.
EMA a mai anunțat că tratamentul va fi primi autorizare pentru piață după finalizarea evaluării continue („rolling review”) demarate la 1 februarie.
Sursă foto: Dreamstime