Pandemia de coronavirus a revenit în forță în România. De la începutul anului și până în prezent avem zeci de mii de infectări raportate în doar 24 de ore, iar autoritățile din sistemul sanitar sunt în alertă.
În acest sens, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vine cu o veste încurajatoare. Acesta a anunţat, joi, că în cursul zilei de luni vor ajunge în România 50.000 de cutii cu Molnupiravir, pastilele americane anti-COVID.
Totodată, el a vorbit și despre pastila anti-covid produsă de Pfizer. Potrivit ministrului, producătorul farmaceutic a pus foarte multe condiții, inclusiv un fond național de despăgubire pentru eventualele victime care primesc medicamentul.
În acest sens, Rafila anunță că autoritățile sanitare din România vor contnua să își facă treaba și să extindă centrele de recoltare pentru a face față valului 5 al pandemiei.
„Luni vin în România 50.000 de cutii Molnupiravir. Pfizer ne-a pus multe condiţii, nu am reuşit cu ei. Ne cereau să facem un fond naţional prin care să despăgubim eventualele victime pentru administrarea acestui medicament, nu erau precizări legate de dimensiunea fondului.
Ne vedem de treabă, asta e situaţia, în week-end, extindem centrele de recoltare a probelor la nivelul ţării”, a spus, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Cine poate primi pastila Molnupiravir
În ceea ce privește persoanele care vor putea primi pastila anti-covid, potrivit ministrului, Molnupiravir poate fi administrat pacienţilor cu risc crescut şi simptomaticilor.
Referitor la medicamentul Molnupiravir, acesta a fost aprobat de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente pentru utilizare de urgență în tratamentul pacienților adulți infectați cu COVID-19, la final de 2021. În ceea ce privește eficiența sa, potrivit unui studiu clinic realizat pe indivizi cu risc ridicat la începutul cursului bolii, s-a dovedit că pastila antivirală Merck reduce spitalizările și decesele cu aproximativ 30%.
Amintim faptul că pastila anti-covid va ajunge în România chiar în plin val al pandemiei. Doar în cursul zilei de miercuri, România a raportat 34.255 de noi infectări, la 100.000 de teste, acesta fiind cel mai mare număr de până acum înregitrat într-un timp scurt.
Pe de altă parte, varianta Omicron a coronavirusului, chiar dacă are o transmisibilitate mult mai mare decât Delta, nu generează forme atât de grave. În acest context, numărul pacienţilor internaț la spitale sau în secnțiile de la ATI este în continuare scăzut, la fel şi numărul deceselor.