Fenofibratul este de obicei prescris pentru a trata nivelurile anormale de substanțe grase din sânge. Acum, o echipă de cercetători, condusă de oameni de știință ai Universității din Birmingham și ai Universității Keele, a demonstrat că fenofibratul și forma sa activă, acidul fenofibric, pot reduce semnificativ infecția cu SARS-COV-2 în celulele umane. Echipa a descoperit că fenofibratul reduce infecția cu până la 70%, scrie Walesonline.
Datele suplimentare nepublicate indică, de asemenea, că fenofibratul este la fel de eficient împotriva variantelor mai noi ale SARS-CoV-2 – inclusiv variantele Alfa și Beta. Cercetări în curs de desfășurare vizează și eficacitatea sa în varianta Delta.
„Având în vedere că fenofibratul este un medicament oral foarte ieftin și disponibil la nivel mondial, datele noastre au implicații globale – în special în țările cu venituri mici și medii și la acele persoane pentru care vaccinurile nu sunt recomandate, cum ar fi copiii, cei cu tulburări hiperimune și cei care utilizează imunosupresoare.”
Reducerea infecției a fost obținută folosind concentrații de medicament care sunt „sigure și realizabile” utilizând doza clinică standard de fenofibrat, spun autorii cercetării.
Echipa de cercetare solicită acum studii clinice pentru testarea medicamentului la pacienții spitalizați cu Covid.