Experții OMS au tras un semnal de alarmă în acest context. Aceștia se tem de modul în care varianta Omicron se transmite, dar și despre simptomele pe care persoanele infectate le au, în condițiile în care ea este dificil de depistat.

În acest context, apar noi informații cu privire la tratamentul adecvant în cazul pacienților infectați cu noua tulpină a virusului. Trebuie menționat faptul că la doi ani de la debutul pandemiei de coronavirus, simptomele infectării au constatat schimbări majore.

Mai mulți medici de familie consultă pacienți care au simptome asemănătoare cu răcelile sezoniere, lucru care face dificil de depistat noile varinate ale virusului.

Totodată, îngrijorările medicilor au la bază și datele unui studiu preliminar care arată că varianta Omicron se înmulțește de 70 de ori mai repede în căile respiratorii superioare (căile nazale, gât), în timp ce în căile respiratorii inferioare (trahee, bronhii) rata sa este de 10 ori mai mică decât cea Delta.

Pe de altă parte unii medici susțin că au pacienți care se confruntă cu febră, însă nu foarte multe. Înainte de pandemia de coronavirus, pentru astfel de simptome, medicii recomandau ibuprofen sau paracetamol, însă acum, în condițiile în care lucrurile sunt mai diferite, apar noi semne de întrebare în legătură cu eficiența acestor două medicamente.

Ibuprofen sau paracetamol pentru infecția cu varianta Omicron?

Astfel, medicii au vorbit despre care dintre cele două este mai eficient în tratarea variantei Omicron. În cazul paracetamolului, funcțiile principale sunt reducerea febrei și a durerilor, acesta fiind și motivul pentru care este considerat un analgezic.

Pe de altă parte, ibuprofenul este în principal antiinflamator și, prin urmare, mai benefic pentru durerile musculare.Mai exact,  familia de medicamente din care face parte ibuprofenul este cunoscută sub numele de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, deoarece nu sunt derivate din cortizon.

Totodată, trebuie menționat faptul că spre deosebire de ibuprofen, paracetamolul are mult mai puține efecte secundare gastrointestinale, fiind extrem de util pentru durerile care nu implică inflamații și episoade de febră, datorită efectului său analgezic și antipiretic.

Pe de altă parte, ibuprofenul are mai multe efecte secundare, el fiind indicat în special doar pentru dureri.