Potrivit Colegiului Regal pentru Asistente (Royal College of Nursing – RCN), în pofida promisiunii coaliţiei de a proteja personalul din prima linie de reducerile de personal, numărul lucrătorilor din sistemul de sănătate a scăzut cu aproape 21.000 de persoane din momentul în care actualul guvern a preluat puterea. În acest număr intră şi 6.000 de posturi de asistentă calificată, dintr-un total de 312.000 de posturi de asistente în cadrul NHS.
RCN avertizează, totodată, că anumite părţi ale sistemului se confruntă cu perspectiva unei crize a asistentelor în termen de trei ani, în condiţiile în care mii de posturi de pregătire sunt tăiate, ceea ce va obliga trusturile să recruteze din străinătate.
Potrivit RCN, siguranţa pacienţilor va fi serios afectată prin scăderea numărului de asistente medicale, iar standardele de îngrijire "se vor înrăutăţi semnificativ".
De asemenea, potrivit sindicatului asistentelor, aproximativ 1.000 de posturi în fiecare lună sunt considerate de către trusturile NHS ca fiind expuse riscului, în condiţiile în care coaliţia încearcă să opereze reduceri de 20 de miliarde de lire în sistem.
Totodată, numărul de asistente medicale noi aflate în pregătire a scăzut drastic, cu 14% în doar 2 ani. La Londra, locurile de formare pentru asistente medicale au scăzut cu 21%, ceea ce va conduce la deficite substanţiale până în 2015 – evidenţiind astfel eşecurile privind planificarea forţei de muncă pe termen lung, avertizează RCN.
Angajamentul de a proteja personalul medical din prima linie a constituit una din promisiunileă-cheie ale actualei coaliţii, chiar dacă aceasta anunţase necesitatea de a economisi 20 de miliarde de lire pentru a face faţă cerinţelor tot mai mari din sistemul medical, după ani de investiţii record.