Nu ar trebui să se transmită mesaje care să minimalizeze situația”, avertizează într-o scrisoare deschisă cadrele medicale din Italia. Situația spitalelor „este dramatică”.
Societaţile științifice ale interniștilor, FADOI și SIMI, cele ale ale geriatrilor, SIGG și SIGOT și asociația asistenţilor medicali, ANÌMO, denunță „situația dramatică a spitalelor” cauzată de pandemia COVID-19.
Este „corect și logic – spun ei – să monitorizăm saturația crescândă a paturilor în terapie intensivă, numai că în multe regiuni, ratele de ocupare a secțiilor medicale sunt acum de peste 100%, având în vedere și prezența pacienților non-COVID pe care continuăm să-i asistăm, dar al cărui acces la spitale este din ce în ce mai mic.
Consecința probabilă, dacă nu chiar sigură a acestei situaţii va fi incapacitatea de a garanta standarde de calitate pentru îngrijirea tuturor pacienților cu boli cronice și acute non COVID”, arată Rai News.
Situația este dramatică
Situația sanitară „este dramatică – denunță cadrele medicale – iar noi, medicii și asistenţii medicali, atât în secțiile noastre, cât și în alte secții transformate rapid în Unități COVID, avem grijă de peste 70% dintre pacienții COVID spitalizați, garantând toate tratamentele, inclusiv oxigenoterapie și ventilație, și simțim datoria de a conștientiza situația reală pe care o trăim zi de zi în spitale”.
Medicii și asistenții medicali subliniază că datele difuzate public duc la subestimarea gradului real de saturație a paturilor, care este cu 30 sau 40% mai mare decât numărul comunicat”.
Realitatea nu este aceea prezentată
Realitatea, subliniază ei, „nu este cea prezentată public, iar noi toţi întâmpinăm zilnic mari dificultăți în primirea, tratarea și transferarea numeroaselor persoane bolnave care vin la urgențe depăşind capacitatea de primire a structurilor noastre”.
„Nu ajută pe nimeni să subestimeze, să minimalizeze, să pretindă că situația este aproape normală sau că se poate normaliza în curând. Acesta este motivul pentru care cerem un angajament mai mare față de informație, care să sporească conștientizarea cetățenilor cu privire la realitatea pe care o trăim.
O poziție clară și univocă în fața circulației știrilor contradictorii care nu fac altceva decât să alimenteze disensiunea, confuzia și nemulțumirea”.