Medicii au început să se spele pe mâini din cauza lui, dar nu l-au iertat

Dar să vedem ce scria „Realitatea ilustrată” din 5 ianuarie 1933 despre lupta lui Ignaz pentru spălarea mâinilor și despre măsurile ce trebuie luate pentru combaterea bolilor molipsitoare cum este cazul acum cu COVID-19:

E greu de făcut binele! Este mai uşor să eviţi de a face rău. Oamenii sunt însă curioşi. Şi mai ales superstiţioşi.

Cine o fi băgat în capul oamenilor, că dacă îmbolnăveşti pe un altul, scapi tu însuţi de boală? Există obiceiul la cei inculţi şi inconştienţi, de a căuta să dea altuia guturaiul, pentru ca dânşii să scape de el.

Şi guturaiul este o boală molipsitoare foarte gravă. Foarte gravă fiindcă omul bolnav e complet lipsit de valoare pentru societate, pentru mediul în care se învârteşte.

Puterea lui de muncă e redusă aproape la zero, activitatea lui cerebrală e nulă.

Pe vremuri, un doctor renumit, mamoş, Ignatz Philip Semmelweiss a produs o adevărată revoluţie, când a introdus în practica medicală spălarea mâinilor.

A fost silit să lupte cu o generaţie întreagă, ca să dovedească un lucru elementar, anume că germenii de infecţie în boala lehuziei se află pe mâinile medicilor.

Lupta a fost atât de crâncenă, încât în cele din urmă Semmelweiss a fost închis în casa de nebuni.

De bună seamă că la fel i s’ar întâmpla medicului care ar începe lupta, spre a convinge lumea, că bolnavii de guturai trebuesc să stea în pat şi nu să umble pe stradă. (…)

Desconsideraţia pe care noi o acordăm guturaiului, e atât de mare, încât socotim pe unul care ar sta în pat pentru un guturai, drept exagerat şi fasolit.

Iar în cazul că victima are norocul să aibe o slujbă, prin rămânerea lui în casă, pentru un guturai, riscă să şi-o piardă.

Orbirea merge atât de departe în această privinţă, încât mai de grabă ţii închişi ca într’o colivie o turmă întreagă de strănutători, cărora le curge nasul umflat şi roşu şi cari nu pot lucra mai nimic, decât de a acorda unuia singur dintre ei concediu de două zile.

Bolnavul de guturai, care molipseşte pe toţi cei din jurul său, e un adevărat pericol pentru întreprinderea în care lucrează: greşeli în socoteli, comportare nepoliticoasă faţă de clientelă, proastă dispoziţie de lucru, acestea sunt câteva din defectele celor cu guturai.

Pe de o parte, guturaiul transformă pe pacient, pe timp de trei zile într’un dobitoc, a cărui capacitate intelectuală — oricât de mare i-ar fi străduinţa — scade până la zero.

Pe de alta, boala aceasta, prin odihnă, somn şi căldura patului ar putea fi tămăduită în cel mult două zile.

La fel ca pentru toate boalele molipsitoare și cu aceiaș eficacitate ar trebui să se aplice împotriva guturaiului următoarele legi de combatere: