Medicii de familie amenință cu închiderea cabinetelor de săptămâna viitoare. Potrivit explicațiilor oferite de preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Mureş, plățile au întârziat 21 de zile, fără vreun semn din partea CNAS.
Medicii de familie din Mureș vor să închidă cabinetele de luni. Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Mureş a oferit mai multe explicații despre situație.
Medicii de familie din Mureș vor să închidă cabinetele
Potrivit acesteia, plățile au întârziat de 21 de zile, fără vreun comunicat din partea CNAS. Acest lucru i-a înfuriat pe medici, iar mulți vor să închidă cabinetele.
Este un lucru foarte rău, spune ea, iar oamenii care au nevoie de ajutor vor fi afectați și ei.
„Medicii de familie au o întârziere de plată de 21 de zile şi nu avem niciun comunicat din partea CNAS. Este un lucru foarte rău, iar de luni mulţi colegi vor să închidă cabinetele, lucru care va afecta foarte mulţi oameni care au nevoie de ajutorul nostru”, a declarat Iulia Băilă.
Amintim că mai multe organizaţii patronale ale medicilor de familie au lansat reclamații în 20 noiembrie. Aceștia spuneau că nu este respectat termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară din luna octombrie.
Totodată, aceștia criticau Casele de Asigurări de Sănătate, punctând că situația este inacceptabilă.
„Plata parţială, în proporţie de 60-70%, este inacceptabilă”, au afirmat medicii.
CNAS se află într-o situație dificilă din cauza fondurilor
Amintim că CNAS se află într-o situație dificilă din cauza fondurilor. Despre acest lucru a vorbit anterior Andrei Baciu, președintele instituției. Acesta a adus în atenție o situație financiară dificilă cu care se confruntă instituția în prezent.
Declarațiile au fost făcute luna trecută, la Aleph News, unde Andrei Baciu a explicat că absența rectificării bugetare a generat această problemă.
„Este o situație de-a dreptul dificilă. În absența unei rectificări bugetare, a fost identificat acest mecanism, din fondul de rezervă”, a spus Andrei Baciu, referindu-se la soluția găsită pentru a face față lipsei de fonduri.
Principala consecință a acestei situații a fost folosirea fondului de rezervă pentru plata salariilor personalului din sănătate. Baciu a subliniat că această măsură a asigurat plata în integralitate a salariilor pentru personalul din spitale până la mijlocul lunii noiembrie.
Fondurile rămase au fost folosite în mod egal pentru toate domeniile de asistență medicală.
„De exemplu, până la mijlocul lunii noiembrie, cu banii de la fondul de rezervă am plătit în integralitate salariile celor din spitale, iar banii rămași i-am împărțit, de o manieră egală, către toate domeniile de asistență medicală”, a explicat președintele CNAS.