Pandemia globală de COVID declanșată la sfârșitul anului 2019 a schimbat definitiv percepția populației despre medicina clasică.
Lipsa unui tratament eficace împotriva noului coronavirus, limitările de deplasare impuse de autoritățile sanitare din întreaga lume, precum și obligativitatea respectării unei distanțări sociale au determinat medicii de top să se îndrepte în număr tot mai mare către telemedicină.
Acest lucru a căpătat o amploare fără precedent pe măsură ce rata de infectare cu COVID-19 a crescut și a fost necesară efectuarea unei tranziții rapide de la consultațiile față-în-față la cele realizate în mediul virtual.
Cum a influențat pandemia trecerea medicilor de top în telemedicină
Numărul medicilor care au folosit telemedicina pentru a realiza un act medical de cea mai bună calitate prin comunicarea la distanță cu pacienții a crescut exponențial pe durata pandemiei globale de coronavirus, din cauza necesității ridicate de servicii medicale care a venit atât din partea persoanelor aflate în carantină, ca urmare a contractării COVID-19, cât și din partea pacienților cu boli cronice, al căror acces la îngrijire de specialitate și control periodic a fost limitat din cauza riscului de expunere la infectarea cu noul coronavirus, în urma unui potențial contact direct cu o persoană pozitivă.
Tot mai mulți medici de top s-au hotărât să acceseze telemedicina pentru a oferi expertiza lor de înaltă calitate unui număr cât mai mare de persoane, prin intermediul aplicațiilor și platformelor care utilizează această tehnologie revoluționară, cu scopul de a furniza servicii medicale complete, la distanță, tuturor celor care apelează la ele.
Ce alte beneficii au descoperit doctorii la telemedicină
Unul dintre aspectele care i-a determinat pe tot mai mulți doctori să folosească telemedicina este accesul direct la pacient și facilitarea unei comunicări virtuale în timp real, indiferent de locul unde se află cei doi interlocutori.
Acest lucru este extrem de convenabil atunci când un doctor are un program foarte încărcat și este extrem de solicitat, așa cum se întâmplă în cazul cadrelor medicale de top, care pe lângă activitatea profesională extrem de intensă își aduc aportul valoros și în domeniul științelor medicale.
Astfel, pentru a putea prelua și rezolva cât mai multe situații ale pacienților, doctorii accesează platformele de telemedicină cu care colaborează și reușesc să economisească timp extrem de prețios și să reducă mult costurile aferente unor deplasări fizice.
Crește numărul de pacienți și de cazuri rezolvate
Telemedicina îi poate ajuta pe medicii de top să obțină un acces ușor și extrem de rapid la un număr mult mai mare de pacienți, care se află la distanță de locul unde este doctorul care colaborează cu o platformă de telemedicină și să atragă și să păstreze în portofoliu clienți noi, la care nu ar fi avut cum să ajungă prin intermediul medicinei clasice.
Un alt avantaj extrem de important pe care îl aduce cu sine folosirea telemedicinei în cazul doctorilor de top este obținerea unui raport mult mai bun între timpul petrecut la serviciu cu problemele medicale ale pacienților și cel petrecut cu familia, care înseamnă de fapt utilizarea medicinei pentru a avea mai mult timp pentru viața personală.
Scade riscul de burnout
Doctorii de top apelează tot mai mult la telemedicină din nevoia de a elimina fenomenul de burnout profesional, datorat numărului foarte mare de solicitări medicale pe care sunt obligați să le rezolve zi de zi, la spital, într-un spațiu închis, și care necesită foarte mult timp, pe care de cele mai multe ori nu îl au fizic.
În acest fel, telemedicina contribuie la creșterea accesului la îngrijire de cea mai bună calitate pentru un număr tot mai mare de pacienți, prin eficientizarea folosirii timpului de către doctori și, în același timp, ajută la reducerea costurilor generate de utilizarea serviciilor medicale.
Totodată, folosirea aplicațiilor de telemedicină duce la îmbunătățirea relației dintre pacient și doctor, care este esențială în realizarea unui act medical de cea mai bună calitate.