Medicii legişti spun că preotul din Suceava, acuzat că a provocat moartea unui bebeluş, e nevinovat. Ce indică raportul acestora

Moartea unui bebeluş în Suceava, în luna ianuarie a acestui an, la câteva ore după botez, a şocat o ţară întreagă. Părinţii susţin ferm că de vină ar fi preotul, pentru că nu a efectuat cum trebuie ritualului botezului, iar plămânii micuţului s-au umplut cu apă. Ce spun însă acum medicii legişti?

Raportul medicilor legişti în cazul bebeluşului din Suceava care a murit în urma unui stop cardio-respirator în luna ianuarie, la 12 ore după ce a fost botezat, este gata.

Medicii legişti dau vina pe o problemă cardio-respiratorie, pe fondul unei pneumonii

Potrivit medicilor legişti din Suceava, copilul nu ar fi murit în urma procedurii botezului efectuat de către preotul Alexandru Mazarache.

Aceştia susţin că moartea s-ar fi datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul pneumoniei interstițiale, complicată în evoluție cu bronhopneumonie severă la un nou născut prematur și nevaccinat.

Afecţiunile de care suferea bebeluşul de 6 săptămâni, prin gravitatea lor, au fost singurele care ar fi dus la deces, consideră medicii legişti, potrivit monitorulsv.ro.

Familia contestă raportul şi le face plângere penală medicilor legişti

Părinţii copilului mort critică dur faptul că nu se face nicio referire în acest raport la ceea ce s-a întâmplat în timpul botezului, la intrarea copilului în stop cardio-respirator imediat ce a fost scos din apă. În raportul de expertiză sunt consemnate și constatările inițiale ale medicilor care au intervenit în acea zi, care au constatat înecul prin imersie de apă sau lichidul găsit în plămâni.

Familia copilului nu acceptă raportul medico-legal şi transmite că îl va contesta, iar faţă de cei doi medici legişti care l-au întocmit va înainta o plângere penală.

Concluziile raportului semnat de medicii legişti este extrem de important în anchetă, el urmând să fie unul dintre documentele de bază într-o concluzie a procurorului de caz. Dosarul penal este deschis în prezent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, unde se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă.