Medicii primesc o nouă mână de ajutor: Curse gratis de la și către locul de muncă prin Free Now

Pentru susținerea eforturilor medicilor în lupta lor contra epidemiei de coronavirus, Free Now, în parteneriat cu Asociația Studenților din Universitatea Politehnică București va oferi gratuit curse personalului medical, de la și către locul de muncă în perioada stării de urgență.

FREE NOW (Clever) susține personalul medical care luptă împotriva coronavirusului și personalul din instituțiile implicate în organizarea și gestionarea stării de urgență, în parteneriat cu Asociația Studenților din Universitatea Politehnică București. Compania a creat o secțiune dedicată acestor eroi din spitale  în aplicația de taxi și ridesharing FREE NOW, prin care pot comanda curse și se pot deplasa gratuit de la și către locul de muncă în perioada stării de urgență, în baza legitimației de serviciu.

”Medicii și toți cei care sunt direct implicați în gestionarea situației de urgență sunt în această perioadă într-o cursă continuă împotriva virusului și au nevoie de tot sprijinul. Ei sunt eroii din spitale și, de aceea, FREE NOW pornește acum acest demers prin care să îi ajute să ajungă cât mai rapid și sigur la locul de muncă sau acasă, evitând riscurile asociate deplasării prin mijloace de transport în comun sau prin mijloace proprii după o gardă extenuantă”, a declarat Anca Gherle, Public Affairs Manager la FREE NOW (Clever).

Cursele gratuite sunt asigurate cu sprijinul unei flote speciale formate din șoferi parteneri care s-au oferit voluntari să devină eroii din stradă pentru a-i susține pe eroii care luptă împotriva coronavirusului. În acest moment, aproximativ 200 de șoferi parteneri din București s-au alăturat inițiativei și vor desfășura exclusiv curse pentru medici și pentru personalul implicat în gestionarea situației de urgență. 

FREE NOW face toate demersurile pentru a găsi și alți eroi din stradă, dispuși să își pună voluntar la dispoziție mașina și timpul pentru a-i conduce pe medici, fără să aștepte nicio compensație, și își propune să extindă ajutorul și în alte orașe din țară în care aplicația este disponibilă. Pentru desfășurarea curselor în condiții de siguranță, compania a identificat o soluție pentru dotarea mașinilor cu un panou despărțitor între scaunele din față și bancheta din spate.

Studenții de la Politehnică dau și ei o mână de ajutor medicilor

În sprijinul șoferilor voluntari, FREE NOW a încheiat și un parteneriat cu Asociația Studenților din Universitatea Politehnică București prin care oricine poate să ajute, de acasă, eroii din spitale aflați în cursa contra coronavirusului. Cu cât mai multe donații, cu atât mai multe curse pentru medici, dar și sprijin financiar pentru cheltuielile cu carburantul și cu măști, dezinfectanți și mănuși necesare pentru desfășurarea în condiții cât mai sigure a curselor. Toate informațiile despre cum poate să ajute comunitatea sunt disponibile pe free-now.com/eroi.

”Asociația Studenților din Politehnică a fost mereu prezentă când situația a cerut-o. Acum, cred că este un moment important în care fiecare student poate da o mână de ajutor, astfel încât să depășim cu bine situația dificilă. Pe lângă faptul că suntem, conform statisticilor, în afara grupei de risc, cred că avem datoria, atât față de medici, cât și față de părinții și bunicii noștri, să ne implicăm fiecare, să fim responsabili și să acționăm atunci când este nevoie de ajutorul nostru”, a spus Porumbița Antonio, coordonator general al Asociației Studenților din Universitatea Politehnică București.

”Universitatea este întotdeauna alături de studenți. Acum, mai mult decât oricând, îi vom sprijini în toate acțiunile lor menite să ajute pe cei aflați la nevoie. Mai mult, Universitatea Politehnică din București este implicată, alături de alte instituții, pentru a dezvolta mecanisme de combatere și prevenire a epidemiei. Pe lângă eforturile comune de a da o mână de ajutor, este important în aceste zile, ca fiecare dintre noi să fie cât se poate de responsabil”, a adăugat și Mihnea Costoiu, rector Universitatea Politehnică București.