Numeroşi medici şi asistenţi medicali români îşi caută locuri de muncă în sistemul medical din Marea Britanie, însă Guvernul de la Londra a avertizat că vor fi selectate doar persoanele competente care cunosc limba engleză, informează ediţia online a publicaţiei Sunday Express.

Pe fondul diminuării cu 25 la sută a salariilor în sistemul medical din România, asistenţii medicali români ar putea câştiga lunar 2.500 de lire (3.000 de euro) în Marea Britanie. Pentru medici, veniturile sunt şi mai atractive, salariile ajungând la 5.000 de lire sterline (6.000 de euro).

Potrivit Sunday Express, în ultimii trei ani, aproape 9.000 de asistenţi medicali şi medici din România au cerut permise pentru a lucra în străinătate, Germania şi Marea Britanie fiind destinaţiile favorite.

Interviuri în Cluj

Publicaţia britanică relatează că zeci de medici şi asistenţi au mers la interviuri de angajare, săptămâna trecută, la sediul din Cluj al companiei Business Activ Consult.

Cu toate acestea, autorităţile britanice afirmă că vor fi angajate doar persoanele care dovedesc competenţe profesionale şi cunoştinţe lingvistice. „Guvernul de la Londra va acorda permise de lucru doar persoanelor care dau dovadă de competenţe profesionale şi de abilităţi lingvistice”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentlui britanic al Sănătăţii.

SURSA: Mediafax

Citeşte şi Go West: 6.000 de medici şi-au făcut deja bagajele