Autorităţile lucrează la un act normativ în acest sens şi încearcă să găsească o soluţie legală.
“Este aberant”, ripostează tinerii doctori, care susţin că dacă ar avea condiţii decente de lucru în spitale, nu şi-ar dori să plece în străinătate. Deficitul de medici, la nivel naţional, este de 12.000.
Tinerii medici ar putea fi obligaţi să rămână în ţară până la 5 ani şi să lucreze chiar şi în spitalele mici din provincie. Aşa s-ar rezolva lipsă acută de specialişti, cred autorităţile, care spun că statul investeşte o mulţime de bani în pregătirea lor.
″Ne gândim la un act adiţional la contractul de muncă pe care fiecare rezident îl are cu spitalele unde prestează, având în vedere că ei sunt plătiţi din bugetul de stat, finanţaţi direct din bugetul MS. Ne gândim la o modalitate de a-i face să stea un anumit număr de ani în ţară″, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Un raport prezentat în urmă cu 2 ani arata că pregătirea unui student la facultatea de medicină costa 81.000 de lei. Se adaugă apoi cheltuielile salariale din timpul rezidenţiatului.
În susţinerea proiectul, Ministerul Sănătăţii are ca argument şi mărirea lefurilor pentru rezidenţi.
Acestea au crescut odată cu legea salarizării, iar acum un rezident din primul an porneşte de la un salariu de bază între 3000 şi 4000 de lei net, la care se adauga diverse sporuri şi gărzi.
În acelaşi timp tinerii medici spun că muncesc pentru aceşti bani, iar statul nu le dă bani pentru perfecţionarea continua.
″Nu se investeşte cum se spune că se investeşte în pregătirea noastră. noi mergem la congrese pe banii noştri.″, a declarat Ştefan Decebăluță.
Cei mai mulţi medici spun că pleacă în alte ţări din cauza faptului că nu sunt locuri libere în spitalele mari, care au dotări. În acelaşi timp, unităţile sanitare din oraşele mici, unde ar găsi de lucru, nu au aparatură.
Proiectul Ministerului Sănătăţii trebuie gândit în aşa fel încât să nu încalce dreptul cetetanilor europeni la libera circulaţie pe piaţa muncii.
În acest sens, fostul ministrul al sănătăţii Vlad Voiculescu propune planificare multianuală a posturilor, iar admiterea la rezidenţiat să ţină cont şi de abilităţile clinice ale doctorilor. Şi foarte important: alocarea specialiştilor să ţină cont de nevoile reale din spitale, conform Știrileprotv.ro.