Colegiului Medicilor Stomatologi din România avertizează că închiderea cabinetelor, prin Ordonanța militară numărul 2, va avea efectele economice dezastruoase și cere Guvernului să intervină pentru diminuarea acestora.
Medicii stomatologi din România cer Guvernului să adopte măsuri de protecție socială, în ceea ce îi privește, ca urmare a deciziei de închidere a cabinetelor.
Profesia de medic stomatolog, ca profesie liberală, se exercită în cadrul unor cabinete fără personalitate juridică, deci nu există acces la pachetul de măsuri de protecție socială și economică, arată Colegiului Medicilor Stomatologi din România , într-un comunicat de presă.
Protejarea pacienților și a personalului medical
”Salutăm cu profund respect decizia Guvernului de a suspenda temporar activitatea cabinetelor de medicină dentară, cu excepția urgențelor stomatologice, și mulțumim totodată Guvernului că a răspuns prompt solicitării Colegiului Medicilor Stomatologi din România și a acceptat aplicarea acestei măsuri.
Pentru a proteja pacienții și personalul medical, o mare parte dintre cabinetele de medicină dentară au anunțat sistarea activității încă de la începutul acestei săptămâni, dar era urgent și oportun ca această măsură să fie aplicată în unanimitate, la nivel național”, precizează comunicatul.
”Colegiul Medicilor Stomatologi din România a prezentat Guvernului o serie de motive pentru care nu era suficient ca doar o parte dintre cabinete să fie închise:
Risc de răspândire a epidemiei
În primul rând, prin natura profesiei noastre, intrăm în contact direct cu cavitatea bucală și nazo-faringiană, acestea fiind principalele zone de cantonare a virusului COVID-19
prin manoperele pe care le efectuăm în mod curent în cadrul cabinetelor de medicină dentară facem parte din grupul profesional cu rata cea mai mare de risc de infectare și de răspândire a virusului – atunci când utilizam instrumentarul rotativ producem aerosoli care se pot depune pe diverse suprafețe, inclusiv instrumente care poartă riscul de a accentua răspândirea virusului.
Este imposibilă o asepsie eficientă a aerului în cursul desfășurării manoperelor – cele mai multe dintre cabinetele stomatologice nu au cum să facă o separație completă a spațiilor de așteptare sau a culoarelor de trecere astfel încât să se asigure distanța necesară între pacienți pentru a evita contaminarea.
Nu se poate asigura sută la sută corectitudinea răspunsurilor oferite de pacienți la completarea formularului privind riscul de a fi deja infectat”, arată sursa citată.
Măsuri concrete de protecție socială
”O dată cu argumentarea nevoii imediate de a închide temporar cabinetele de medicină dentară, Colegiul Medicilor Stomatologi din România cere Guvernului asigurarea accesului medicilor stomatologi la măsuri concrete de protecție socială și economică adecvate prin:
1. conștientizarea de către autoritățile de stat a faptului că, în mod covârșitor, profesia de medic stomatolog, ca profesie liberală, se exercită în cadrul unor cabinete fără personalitate juridică (cabinete individuale, grupate sau asociate ori societăți medicale), entități care nu au acces la pachetul de măsuri de protecție socială și economică, nefiind asimilate IMM-urilor sau societăților constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, precum și a faptului că titularii acestor cabinete constituite în baza OG nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, nu au și nu pot avea calitatea de salariat al formei de exercitare a profesiei, prin urmare neavând acces la pachetul de măsuri de protecție socială și economică destinat salariaților; în aceeași situație se regăsesc și medici stomatologi care exercită profesia în calitate de persoană fizică independentă, în baza prevederilor art. 136 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată;
Proceduri cât mai debirocratizate
2. necesitatea identificării și adoptării unui pachet de măsuri de protecție socială și economică care să vină în sprijinul tuturor medicilor stomatologi afectați de răspândirea pandemiei de COVID-19 sau de măsurile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2, nu numai a celor care au calitatea de angajator sau de angajat prin accesare a pachetelor de măsuri adoptate cu titlu general;
3. identificarea și implementarea unor proceduri cât mai debirocratizate și flexibile pentru asigurarea accesării măsurilor de protecție socială și economică de către medicii stomatologi, indiferent de forma sau de modalitatea de exercitare a profesiei (în regim independent sau salariat);
4. adoptarea de măsuri tehnice care să reglementeze expres și punctual locațiile în cadrul cărora se poate asigura acordarea asistenței stomatologice pentru manoperele de urgență, de principiu a acelor unități care dispun de capabilități de triaj și de resurse pentru protecția adecvată a personalului medical (ex.: serviciile UPU/CPU etc.);
Activitate desfășurată în siguranță
5. utilizarea UPU/CPU pentru tratarea urgențelor stomatologice, în cadrul cărora se poate asigura asistența stomatologică din cadrul spitalelor, alături de revizuirea pachetului de servicii de medicină dentară care pot fi prestate în cadrul acestora, inclusiv asigurarea cu personal calificat (salariat sau pe bază de contract de servicii), pentru ca medicii stomatologi să își poată desfășura activitatea în siguranță și să poată beneficia de echipament de protecție corespunzător și de măsurile de protecție socială și economică corespunzătoare;
6. măsuri specifice pentru protecția socială și economică a cabinetelor stomatologice și a medicilor stomatologi aflați în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin intermediul caselor de sănătate teritoriale, în condițiile în care aceștia sunt penalizați pentru nerespectarea programului de lucru sau pentru faptul că raportează manopere sub plafonul stabilit de lege, fiind sancționați sau reducându-li-se plafonul pentru perioada următoare în funcție de realizările raportate anterior.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România susține în continuare eforturile statului român de a ține sub control infectarea cu virusul COVID-19 prin implicarea voluntară a medicilor stomatologi rezidenți în gestionarea informațiilor despre măsurile de prevenție și protecție față de infecția cu Coronavirus SARS-CoV-2”, se mai spune în comunicat.