"În momentul de faţă studenţii şi rezidenţii pot pleca printr-o prevedere europeană care se referă la dreptul liberei circulaţii a persoanei. Ei îşi iau documentele care atestă studiile pe care le-au făcut în România şi pot pleca, dar prin contractul instituţional şi individual pe care îl putem încheia în condiţiile legii, care se preconizează şi este firesc să fie aşa, (…) studenţii care au bursă de la stat şi rezidenţii care se formează în România, de asemenea, ajutaţi de stat pot fi inseraţi într-un proiect de lege care să prevadă practica medicală în România cel puţin pe perioada celor şase ani de facultate şi a cel puţin cinci ani de rezidenţiat", a declarat, joi, rectorul UMF 'Carol Davila', academicianul Ioanel Sinescu, la deschiderea anului universitar 2015 – 2016.

Sinescu a explicat că ar urma se se încheie un contract profesional între părţi.

"În mod obligatoriu prin contract profesional, pentru că un număr de studenţi au intrat cu burse guvernamentale, alţii au intrat cu o taxă pe care o suportă familiile lor. Pentru cei care au intrat cu bursă guvernamentală, numărul de studenţi care au intrat cu bursă în acest an rămâne constant până la sfârşitul anului VI, sunt în jur de 435 numai la Medicină", a spus Sinescu.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a precizat că va fi un proiect comun Ministerul Sănătăţii – Ministerul Educaţiei, iar discuţiile în acest sens sunt avansate.

"Există o discuţie în acest sens şi noi primim toate sfaturile şi recomandările Universităţii. Cred că s-ar putea pune problema doar la cei care primesc burse. (…) Însă, ce pot să vă anunţ la momentul actual, noi cu Universitatea lucrăm la un astfel de plan, dar nu vreau să vă dezvăluim mai multe. Nu vorbim de cei care iau burse de merit, ci de cei care vor lua burse de studiu pentru cei şase ani. S-ar putea întâmpla acest lucru în anul universitar viitor. Deocamdată reglementăm şi vedem care sunt posibilităţile din punct de vedere şi al legislaţiei şi al autonomiei universitare", a explicat Bănicioiu, întrebat despre exodul absolvenţilor de Medicină în străinătate. AGERPRES