Medicover România își consolidează astfel prezența în una dintre cele mai dinamice regiuni din punct de vedere economic, și în unul dintre cele mai apreciate centre universitare, Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca fiind printre primele 1.000 cele mai bune instituții de învățământ superior din lume. Polaris va beneficia de resurse și expertiză pentru a se dezvolta și a asigura pacienților servicii medicale la cele mai înalte standarde, promovând, în același timp, scopul asumat de Medicover de a îmbunătăți și susține sănătatea și bunăstarea.
„A investi în sănătate înseamnă a investi în oameni. Angajamentul pentru grija față de pacienții noștri și pentru calitatea actului medical ne vor ghida în continuare planurile de dezvoltare. Vom investi peste 8 milioane de euro pentru a reconfigura Polaris într-un spital multidisciplinar destinat diagnosticului și tratamentului pacienților cu afecţiuni acute. Ne bucurăm să îl avem alături de noi în acest proiect și pe fondatorul spitalului Pelican Medicover din Oradea și să continuăm astfel excelenta colaborare și să ne extindem expertiza în serviciul pacienților”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
Polaris, unul dintre cele mai mari spitale private din țară
„Ne onorează că un grup internațional de calibrul Medicover a ales Polaris pentru extinderea operațiunilor în România. Încă de la început ne-am dorit să oferim pacienților din Cluj o unitate medicală în care au parte de cele mai înalte standarde de îngrijire medicală. Medicover are un istoric impresionant de peste 26 de ani în România, dar și în regiune, și aduce o expertiză solidă pe piața locală de servicii medicale și va dezvolta mai departe capacitatea Polaris de a deservi pacienții din nord-vestul țării”, a declarat Tudor Socea, fondatorul Spitalului Polaris Medical.
În urma tranzacției, Medicover va deține pachetul majoritar din acțiunile Polaris Medical. Dr. Ovidiu Gogu Cacuci, fondatorul Spitalului Pelican Oradea, preluat de Medicover în 2018, va fi partener în proiect. Polaris este unul dintre cele mai mari spitale private la nivel național cu o capacitate de 180 de paturi pentru spitalizare continuă, precum și 14 paturi pentru spitalizare de zi și peste 20 de specialități medicale în ambulator. Spitalul va colabora cu cele două clinici Medicover din Cluj-Napoca, venind astfel în întâmpinarea nevoilor pacienților.
Achiziția Polaris este susținută de angajamentul asumat de furnizorul de servicii medicale private de a investi în sănătate și în parteneriate menite să crească accesul la serviciile medicale de calitate pe plan național. Cele două companii împart o cultură comună pentru abordarea holistică a pacientului, precum și respectul pentru îngrijirea standardizată care promovează excelența clinică.