Medicover ar putea obţine un împrumut de până la 16,66 milioane de euro de la International Finance Corporation (IFC), divizie a Grupului Băncii Mondiale (BM), pentru construirea unui spital general de 88 de paturi în Bucureşti, investiţie estimată la 40 milioane euro.
„Costul total al proiectului este estimat la circa 40 milioane de euro. Investiţia propusă va consta în împrumuturi de până la 16,66 milioane euro din partea IFC”, se arată într-un anunţ afişat pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.
Spitalul va fi construit în zona Pipera din Capitală, pe un terent situat între mai multe proiecte mari, rezidenţiale şi de birouri.
Unitatae va avea 88 de paturi, o suprafaţă internă de 12.900 metri pătraţi, cu patru secţii şi o parcare subterană pe două nivele.
Compania face parte din grupul suedez Medicover, prezent în şase state din Europa Centrală şi de Est.
În prezent, Medicover România deţine mai multe clinici private, în Bucureşti, Focşani, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara, şi are parteneriate cu peste 60 de clinici din întreaga ţară, potrivit celor mai recente date ale companiei. Pe lângă centrele medicale, grupul suedez deţine în România şi o divizie de laboratoare, Synevo România, cu unităţi în Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Satu-Mare, Suceava şi Timişoara.
Synevo mai operează în Polonia şi Ucraina.
SURSA: Mediafax