Compania suedeză Medicover, aflată în Top 3 clinici private prezente în piața locală, estimează să încheie anul acesta cu o cifră de afaceri de aproximativ 35 mil. euro (150 mil. lei), cu 15% mai mult față de 2010, mai ales că în primele șase luni ale anului baza de clienți a crescut cu 40%, față de perioada similară a anului trecut.
”Estimăm că anul acesta vom înregistra una dintre cele mai mari creșteri ale bazei de clienți din istoria grupului, datorită deschiderii noii clinici Medicover, în iulie, și a primului spital în această toamnă, pentru care suntem în proces de amenajare, utilare și achiziționare de echipamente”, a declarat Cătălina Bălan, director general Medicover, pentru Capital.
Aceasta a spus că se va axa atât pe furnizarea serviciilor pentru clienții corporate, cât și pe atragerea clienților individuali. Referindu-se la piață în general, Bălan a subliniat că, în acest moment, nu se poate vorbi de saturare pe niciunul dintre segmentele de piață, serviciile medicale private având un trend ascendent în ultimii ani. Din grupul Medicover face parte și rețeaua de laboratoare Synevo.