Adrian Marinescu susține că redeschiderea şcolilor în situaţia epidemiologică de acum se poate face în siguranţă, dacă găsim un echilibru şi respectăm cu rigoare măsurile de protecţie.
Totodată, el a subliniat faptul că masca de protecție nu este suficientă, așa că elevii, dar și profesorii vor avea nevoie și de o igienă riguroasă. De asemenea, potrivit medicului, respectarea distanțării fizice este și ea esențială.
Totuși, medicul susține că dacă toate regulile sunt respectate, se poate găsi un echilibru.
„Cei mai mulţi părinţi şi-au dorit începerea şcolii, şi eu sunt părinte, copilul meu de 11 ani va începe şi el şcoala. Sigur că e altceva să fie planul fizic.
Eu cred că putem găsi un echilibru, e foarte uşor să dăm un răspuns cu da sau nu, dar putem găsi acel echilibru dacă respectăm măsurile”, a spus Adrian Marinescu, la Antena 3.
Adrian Marinescu, avertisment pentru profesori și elevi
Medicul a mai precizat că în cazul în care regulile impuse nu vor fi suficiente în cazul anumitor școli, cu siguranță vor fi luate măsuri imediate.
”Mare atenţie, fiecare şcoală trebuie să ia în calcul că poate să respecte regulile, şi nu numai masca, şi regulile de igienă, şi distanţarea. Şi trebuie o supraveghere atentă.
Dacă lucrurile nu vor merge suficient de bine la o anumită şcoală, bineînţeles că vor fi luate măsuri imediate”, a mai spus dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş.
Declarațiile medicului vin în conextul în care oreşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi seara că şcolile se redeschid din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de COVID din fiecare localitate.
„Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală.
Evident că trebuie să respectăm situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii și pentru dascăli”, a spus președintele Iohannis.