Dezvăluirea momentului despre varianta Omicron! Medicul care a descoperit-o a dat cărțile pe față: A fost o presiune uriaşă
Așadar, aceasta ar fi fost presată să își ascundă descoperirile și să spună că varianta Omicron vine cu o formă mai blândă a bolii, comparativ cu celelalte variante.
„Din cauza mutaţiilor suferite de virus, alţi oameni de ştiinţă şi politicieni, care nu erau din Africa de Sud, mă contactau insistent pentru a-mi spune că descoperirile mele sunt eronate. Că, de fapt, boala e foarte serioasă. Îmi tot spuneau că n-am nicio idee despre ce vorbesc, eram atacată, în permanenţă. A fost o presiune uriaşă asupra mea. Atât din partea oamenilor de ştiinţă din Europa, cât şi dinspre politicieni. Mi s-a cerut, în mod repetat: «Te rog, nu spune că e boală blândă»”, a declarat medicul pentru The Daily Telegraph.
Din acest motiv, spune ea, n-a înţeles niciodată motivele pentru care rezultatele descoperite de ea au fost puse sub semnul întrebării, mai ales de politicieni.
„Am fost acuzată că mint în privinţa noii tulpini, că vreau să minimalizez gravitatea bolii. În mintea celor care m-au atacat era, practic, imposibil ca o variantă, cu peste 38 de mutaţii, să fie mai blândă”, a completat Angelique Coetzee, care conduce Asociaţia Medicilor din Africa de Sud.
Adevărul despre varianta Omicron
Într-o postare realizată pe pagina personală de Facebook, medicul Octavian Jurma a tras anterior un semnal de alarmă în legătură cu evoluția variantei Omicron. Acesta susține că impactul pandemiei asupra copiilor este unul cutremurător, el făcând referire și la sănătate pe termen lung și scurt a acestora.
Totodată, medicul a făcut referire și la momentele în care copiii ajung să își piardă o persoană din familia din zauca infectării cu noul coronavirus.
„Impactul pandemiei asupra copiilor este cutremurator şi siguranta lor depinde exclusiv de responsabilitatea adulţilor din jurul lor.
Dincolo de riscul direct al infectiei asupra sanatatii lor pe termen scurt si lung, impactul emotional este adesea foarte puternic. Copiii inteleg situatia in care ne aflam si sunt ingrijorati de viata si santatea celor pe care ii iubesc. Ei nu vor ca mama sau tata, bunicul sau bunica, fratele sau matusa sa se imblonaveasca, cu atat mai putin sa se imbolnaveasca din cauza lor.
Un alt impact devastator il are pierderea unui parinte intr-un moment de criza. Multe clase din Romania au acum elevi care si-au pierdut un parinte din cauza pandemiei”, a spus medicul.