Medicul Gabriel Diaconu a publicat un mesaj pe pagina sa de socializare, în care a vorbit despre efortul de vaccinare anti-COVID din România, dar și efectele adverse ale serului. Astfel, acest a subliniat că vaccinurile s-au comportat precum orice alt produs medicamentos aflat pe piață.
Medicul Gabriel Diaconu spune că vaccinurile anti-COVID s-au comportat precum orice alt produs medicamentos aflat pe piață
Medicul a publicat un mesaj în care a vorbit despre efectele adverse apărute în urma vaccinării anti-COVID, în contextul în care România s-a confruntat cu o „furtună perfectă a conspirației”.
„Fără patimă ori părtinire, despre isteria efectelor adverse în urma vaccinării anti-COVID. Sunt unul dintre aceia care a luptat pentru campania de vaccinare anti-COVID în România. Nu fac un secret din asta. Sunt mândru de faptul că România a putut să vaccineze un număr istoric de cetățeni într-un interval atât de scurt și pe fondul unei furtuni perfecte a conspirației, o puzderie de atacuri digitale/ fake news și dezinformare/ legate de boală, vaccinuri șamd.
Au apărut, zilele acestea, date agregate privind numărul efectelor adverse raportate post-vaccinal. Degrabă, oameni avizați sau mai puțin avizați au sărit să muște din statistici. Cinic, unii au anunțat dovada fumegândă a ”experimentului mondial”. Alții, ironic, au denunțat formule folosite de unii politicieni, cum că ”vaccinul este sigur” ca o dovadă că ni s-a promis apă sfințită, dar ne-am ales cu un medicament (sic!).
Prin tot ce am scris, și am făcut vreodată în viață, am căutat să reflectez cât mai bine adevărul. Iar adevărul e că vaccinurile anti-COVID s-au comportat, în scenariul real, așa cum era specificat în documentația supusă atenției FDA/ EMA cât privește profilul lor de siguranță.
În România s-au administrat aproape 16 milioane de doze de vaccin. Atenție, doze de vaccin nu e totuna cu număr de persoane vaccinate. Numărul acestor persoane este puțin peste 8 milioane. La aceste 16 milioane de doze, au fost raportate puțin peste 40 de mii evenimente, post-vaccinal, considerate a fi ”adverse”, indiferent de severitatea lor.
Aceste evenimente (41486) au fost raportate de 19716 de persoane vaccinate. Atenție, 40 de mii de evenimente, 19 mii de persoane. Drept urmare, rata de evenimente adverse raportate per vaccin a fost cam de 1:1000.
Rata de evenimente adverse coincide cu rata de evenimente adverse raportate la oricare alt vaccin aflat în circulație. Mai mult, la nivelul României am avut doar 48 de cazuri unde efectele adverse au fost considerate ”serioase”, adică au necesitat îngrijire medicală avansată. Dintre acestea au fost câteva miocardite, câteva șocuri anafilactice, câteva cazuri de citoliză post-vaccinal, și câteva cazuri de mielită.
Din nou, sunt cazuri raportate. N-a existat nicio ocultă, niciun experiment pe cârca românilor. În acest timp, au fost alți români care au făcut miocardite de cauză medicamentoasă, șocuri anafilactice la diverse antibiotice, citoliză iatrogenă (din cauza tratamentului), respectiv mielite într-un context medical mai larg”, a scris Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.
Vaccinurile anti-COVID s-au comportat precum celelalte produse medicamentoase aflate pe piață
De asemenea, medicul a explicat că vaccinurile anti-COVID s-au comportat precum celelalte produse medicamentoase aflate pe piață.
„Vaccinurile anti-COVID nu s-au purtat diferite de NICIUN alt produs medicamentos aflat pe piață. Această statistică, de fapt o serie consecutivă de efecte adverse generale post-vaccinal, respectiv unele serioase, nu are decât o valoare limitată de una singură
În primul rând nu poate să compare frecvența – să zicem – a miocarditelor apărute post-vaccinal cu incidența acelorași afecțiuni în populația generală, într-un interval de timp. Corelație nu înseamnă cauzalitate.
În al doilea rând, documentația oferită de companiile producătoare avertiza, ab initio, că astfel de cazuri pot să apară cu o anumită preponderență. În desfășurarea (rollout) ulterioară, procentele de raportare ale efectelor adverse s-au schimbat nu puțin, foarte puțin. În urma unei analize pe caz/ raportarea de efecte adverse prin registrele naționale, regulatorii internaționali au decis să adauge, suplimentar, recomandări privind riscul de tromboză (la un vaccin) respectiv de miocardită (la alt vaccin).
Luați absolut orice medicament din farmacie, și veți găsi o listă cu efecte adverse. Sunt procente care au în spate oameni. Unii care le-au avut știut fiind riscul, alții care le-au făcut când riscul nu era știut. După care prospectul medicamentului a fost schimbat.
De aici și până la fraze pompoase, demente și – la limită – hilare privind pericolul vaccinării, cabala mondială și alte mengelisme, e o distanță foarte lungă. Poate că ar trebui să trecem pe cutia cuțitelor prospecte privind potențiale efecte adverse ale ustensilei. S-ar putea că vom reveni, treptat, la ruptul pâinii cu mâna și mușcatul cărnii cu dinții.
N-am să tac, sau să trec cu vederea vreodată, niciun atac la adresa campaniei de vaccinare anti-COVID. În țara asta, cu aceste resurse, cu nivelul nostru de educație sanitară, cu condițiile de presiune publică, psihologia labilă a maselor, o presă schimbătoare și un corp politic șiret, oportunist, faptul că medicii români, și echipa de coordonare, au reușit să administreze vaccin atâtor români este nu eroic, este demn de manualul de istorie. Ferească Sfântul, vreodată, să fie nevoie să o luăm de la capăt, pentru că am ”suferit o victorie” pentru sacrificiul, și devotamentul tuturor medicilor implicați”, a mai scris medicul.
Toată lumea a venit să ajute în timpul efortului de vaccinare
Mai apoi, acesta a amintit de faptul că toată lumea a venit să ajute în timpul efortului de vaccinare. De exemplu, mii de medici au vaccinat voluntar, mulți studenți de la medicină au venit, în timpul lor liber, să ajute la maratoanele de vaccinare, iar doctorii retrași din activitate au venit să contribuie.
„Vă aduc aminte că au fost mii de medici care au vaccinat voluntar. Vă aduc aminte că au fost studenți la medicină care au venit, în timpul lor liber, să ajute la maratoanele de vaccinare.
Copiii voștri, viitorii noștri doctori, au pus umărul la campania de vaccinare anti-COVID.
Au fost oameni ieșiți la pensie, doctori retrași din activitate care au venit să ajute, să facă triaj. A fost toată conducerea Colegiului Medicilor, ditai directorii și președinții, care s-au așezat la masă să facă luarea în evidență a persoanei care urma să se vaccineze.
Singura dată când, în România, cineva a obținut ”8 milioane”, de fapt nici pe departe, a fost când președintele Băsescu a fost demis prin referendum. Și acolo nu erau 8, erau 7 milioane de români.
Sunt oameni care, post-vaccinal, s-au simțit rău. Și unora dintre ei le-a fost foarte rău. La fel cum sunt oameni care au rămas surzi după streptomicină, care au făcut psihoză după prednison sau oameni care au făcut șoc anafilactic la iod.
Le datorăm acestor oameni mulțumire, smerenie și niciun moment, dar nici măcar un moment nu putem trece cu vederea că toți acești oameni au crezut în actul vaccinal. N-au stat pe-o cracă, suverani, așteptând ”curajul” vecinilor.
Mai mult, având în vedere că RENV e un sistem pasiv/activ, merită mulțumiri și acei oameni care au transmis date încât să putem estima rata efectelor adverse. Farmaco-vigilența, în România, însemna până de curând să iei pastile fără rețetă din farmacie, că te știi sau te ai bine cu cineva. Scopul raportării efectelor adverse nu e doar statistic, este și medical, dar mai ales medico-legal.
Care este partea medico-legală? Acea parte unde, dacă se va dovedi (sau s-ar dovedi) că organizația / producătorul a ascuns cu bună știință anumite efecte adverse, sau a încălcat protocoalele de farmacovigilență, victimele ar putea cere, și primi, compensații.
Nu e cazul aici. Această furtună infectă într-un pahar cu apă n-are decât unic scop atingerea demnității medicale, descurajarea oamenilor să folosească medicamente, vaccinuri, cu RECOMANDAREA medicului, și să accepte că dreptul la sănătate trece și prin privilegiul de-a fi luat, medical, în evidență.
N-are nimic a face fraza mai sus cu perorațiile la televizor ale unor medici, cu comportamentul injust, psihopatologic pe alocuri, al altora care denunță varii conspirații și fac legături ”sigure” între morți și vaccinuri, dar și cu ușurința cu care cifre serioase sunt transformate în armă de dezinformare”, a conchis Gabriel Diaconu.