Medicul este de părere că sistemul medical din România a făcut tot ce este posibil în condițiile date pentru persoanele cu boli cardiovaasculare.
„În România sunt cele mai multe boli cronice și dau cea mai mare mortalitate. La toate națiile Europei, bolile cardiovasculare omoară mai mult decât cancerul. COVID-ul atacă plămânul, dar în mod secundar, atacă și inima. În momentul în care COVID-ul atacă 100 de persoane, cei care sunt bolnavi de inimă este evident că vor suporta mai greu boala. Din păcate, mor și oameni care nu au niciun fel de boală din pricina COVID-ului.
Nu știm exact, de ce unii rezistă și alții nu, dar cei care au boli cardiovasculare, în clipa în care le sunt atacați plămânii și inima, rezistă mai puțin. Din pricina asta, este cel mai greu moment din ultimii ani pentru bolnavii de boli cardiovasculare pentru că ei trebuie să se păzească mai mult decât ceilalți pentru că acest virus le pune în pericol viața prin atacarea bolilor de care suferă în mod cronic.
Repet, din păcate, bolile cardiovasculare sunt cele mai răspândite boli care omoară oamenii”, a transmis Mircea Cinteză la B1 TV.
Cum s-a descurcat sistemul medical românesc
De asemenea, medicul a spus că sistemul medical românesc s-a ocupat așa cum trebuie de pacienții cu afecțiuni cardiace și circulatorii. Potrivit celor spuse de Mircea Cinteză, „ se lucrează la capacitatea maximă.”
„Eu cred că se face ceea ce este posibil. În România, din diverse motive, numărul de medici la un milion de locuitori este cel mai mic din Europa. În aceste condiții, dacă vorbim de detașarea medicilor, pe cine să detașăm când noi, de la început, suntem cei mai puțini dotați cu medici din toată comunitatea în care trăim?
Este adevărat că s-a făcut mult pentru medici în ultima vreme, dar, în această perioadă, medicii, cel puțin din câte știu eu, nu sunt plecați în concediu și se lucrează la capacitatea maximă. Din păcate, din pricina faptului că o bună perioadă de timp bolnavii cronici s-au temut să iasă din casă, să se ducă la camerele de gardă, acum sunt foarte mulți care s-au adresat spitalelor și locurile pentru boli cardiovasculare, pentru operații, sunt aproape ocupate.
În acest moment, eu cred că, în condițiile României, care are cei mai puțini medici pe cap de locuitor din Europa, se face ceea ce se poate. Povestea cu concediile deocamdată nu este aplicată, cel puțin în București nimeni nu și-a luat concediu până la data de 1 august și probabil că și mai departe, lucrurile s-ar putea să fie similare. Eu cred că se face tot ce se poate în condițiile date”, a explicat medicul cardiolog.