«Pentru înfiinţarea afacerii am avut nevoie de o doză de curaj, în condiţiile în care România încă este pe locuri codaşe în ceea ce priveşte igiena dentară şi tratamentele stomatologice. Ştiam că, în timp, va fi nevoie de o revoluție pe piața de servicii stomatologice», spune Oana Taban, CEO şi fondator Dent Estet.
De ce revoluţie? Pentru că în timp ce în străinătate unele proceduri erau o amintire, în România, aceastea erau singurele cunoscute de medici: implanturile dentare sau de albirea dinţilor erau concepte total străine. „Tocmai de aceea, am introdus noi servicii și am implicat medicii în numeroase cursuri de specializare în afara țării“, spune Oana Taban, care a lucrat cot la cot cu angajaţii săi timp de șase ani, după care a luat decizia de a se dedica exclusiv managementului companiei, care deja număra două clinici.
Anul şi clinica
Doi ani mai târziu de la această decizie, în 2007, antreprenoarea a inaugurat cabinetul Green Dental, care presupune eficiență în folosirea materialelor și a surselor de energie. Investiţiile următoare au fost la fel de nişate: o clinică doar pentru copii şi una doar pentru adolescenţi. Prima a fost inaugurată în 2008, în urma unei investiţii de 170.000 de euro. De la deschidere până în prezent, Dent Estet 4 Kids a înregistrat o medie anuală de creștere a cifrei de afaceri de 20%, în prezent generând aproximativ 30% din veniturile grupului. Cea de-a doua, inaugurată în 2012, se numeşte Dent Estet 4 Teens şi a necesitat investiţii totale de 250.000 de euro. Ţintele fixate pentru primul an de activitate, de 2.000 de pacienţi şi o cifră de afaceri de 700.000 de euro, au fost îndeplinite.
Nici anul trecut nu a fost lipsit de investiţii, ba chiar a adus o decizie neobişnuită pentru piaţa de profil din ţară, concentrată în Capitală. Dent Estet „a clonat“ clinica pentru copii din Bucureşti în Timişoara, în urma unei investiţii de 150.000 de euro. „30% dintre pacienții clinicii din București vin din provincie pentru a beneficia de servicii stomatologice dedicate exclusiv copiilor. Am ales Timișoara pentru potențialul pe care îl are zona Banatului și Ardealului, la care se adaugă și proximitatea cu Serbia și Ungaria de unde ne așteptăm să atragem în primul an cel puțin 10% dintre pacienți”, a declarat fondatoarea Dent Estet.
Prin educaţie creşte piaţa
În 2014, obiectivele sunt deschiderea unei noi clinici pentru copii în București, dar și continuarea programelor de educație dentară. Piaţa de 300 de milioane de euro este la 60% din potenţial, pentru simplul fapt că românii nu prea merg la stomatolog. „E nevoie de o implicare mai mare în programe educative, de prevenție și profilaxie, care să determine conștientizarea importanței pe care sănătatea o are în viețile noastre și, implicit, să crească necesitatea acestor servicii în piață“, spune Oana Taban.
Pentru că CNAS alocă de la an la an tot mai puţini bani pentru serviciile stomatologice, sumele decontate ajung fiecărui cabinet pentru cel mult două plombe. Cum 90% din piaţă este acoperită de privaţi, românilor nu le rămâne decât să plătească pentru fiecare serviciu, iar mulţi nu îşi permit. La toate acestea se adaugă lipsa de educaţie: un român consumă un tub de pastă de dinţi pe an. Pe lângă problemele specifice domeniului în care activează, Oana Taban s-a lovit, ca orice antreprenor, de problema taxelor prea mari, a lipsei facilităţilor fiscale și a birocrației excesive. Experienţa de 15 ani ca antreprenor în România nu îi dă motive de optimism, aşa că nu crede că eliminarea
acestor piedici din calea afacerilor mici se vor afla pe agenda politicienilor prea curând.