Medicul a spus că vorbele sale ”vor fi probabil fără rost” pentru cei care îl judecă.
”Au apărut în ultimul timp în spaţiul public mai multe acuzaţii care mi se aduc. Nu am dorit să comentez absolut nimic până acum, nu pentru că acuzaţiile ar fi adevărate, ci pentru că, orice aş spune, vorbele mele vor fi probabil fără rost pentru cei care mi-au pus deja o etichetă.
Din respect pentru toţi cei care nu s-au grăbit totuşi să şteargă repede cu buretele tot ceea ce am încercat să fac în perioada pandemiei pentru a ajuta oamenii, pentru a salva vieţi şi nu pentru a mă îmbogăţi, spun doar că, în afară de munca foarte intensă de la spital, m-am implicat, absolut voluntar, în multe proiecte tocmai pentru a-mi pune experienţa în slujba comunităţii, pentru a ajuta medicii sau pacienţii şi am încercat să transmit publicului, pe un limbaj cât mai simplu, tot ceea ce am învăţat despre evoluţia total necunoscută a COVID-19 la acea vreme, astfel încât să poată beneficia de aceste informaţii cât mai multă lume”, a scris acesta pe Facebook.
Virgil Musta neagă ferm acuzațiile care i se aduc
Virgil Musta a subliniat că nu a luat foloase necuvenite și este convins că justiţia va ”elucida corect acuzaţiile” care i se aduc.
”Nu am produs prejudicii şi nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiţia va elucida corect toate acuzaţiile care mi se aduc. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate!
Nu neglijaţi vă rog toate măsurile de protecţie pe care le ştiţi deja, este o perioadă cu foarte multe îmbolnăviri de gripă, COVID-19 şi alte afecţiuni respiratorii”, a continuat el.
Acesta este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ după ce firma în care erau asociaţi el şi fratele său a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu spitalul la care lucra.
Virgil Musta este acuzat de conflict de interese
”La data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată şi fratele acesteia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia persoanei evaluate deţine funcţia de medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale aferente, cu spitalul în cadrul căruia MUSTA VIRGIL FILARET exercită funcţia de şef secţie, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normativ”, a transmis Agenţia Naţională de Integritate.
Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată de DNA la sfârşitul lui noiembrie 2022, pentru instigare la abuz în serviciu. El ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale, recoltarea de probe pentru teste COVID-19, la firma la care el este asociat, chiar dacă ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică.
Pe lângă acesta, au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.