Medicul Virgil Musta de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara avertizează că formele asimptomatice ale infectării cu Covid-19 la copii nu pot fi depistate.
Musta recomandă părinților, copiilor, autorităților și profesorilor o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea cazurilor odată cu începerea anului școlar.
”Nu vor exista zero riscuri”
”E bine să înțelegem că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum nici înainte de această pandemie, nimeni nu putea garanta faptul că, prin prezența la școală, copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a spus medicul Virgil Musta, citat de Express de Banat.
”E adevărat că formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate nici de părinți, nici de profesori și nici chiar de către medicii școlari.
De aceea, există acest risc ca astfel de copii, aparent sănătoși, să fie prezenți la școală și să poată transmite virusul la alți copii sau cadre didactice, risc ce se încearcă a fi cât mai mult diminuat prin respectarea măsurilor de distanțare, igienă și de purtare a măștii în anumite situații”, a mai spus medicul.
Decizia, la nivel local
În context, trebuie precizat că redeschiderea școlilor și mai ales indecizia autorităților cu privire la acest moment au stârnit numeroase controverse în cadrul opiniei publice din România.
Ministerul Sănătății a reamintit că în această săptămână vor fi stabilite scenariile privind organizarea activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU/CMBSU) vor emite hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.
Cele trei scenarii
Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.
Scenariul 1 – VERDE Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 2 GALBEN Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 3 – ROȘU Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.