determinarea trendului, cat si pentru indicarea unei consolidari, iar oricine se ocupa serios de trading/investitii trebuie sa le cunoasca.Astazi, introducem trei concepte care trebuie intelese foarte clar de la inceput:
1. Nimeni nu poate intra la cele mai joase valori si iesi la top in timpul unui trend.
2. Nimeni nu este corect in 100% din cazuri. Dar in 80% este foarte posibil si este de ajuns.
3. Castigurile serioase vin rar, atunci cand „prindem” cateva trenduri lungi pe an.Cum educatia trebuie sa fie educatie aplicata, saptamana aceasta introducem si discutam alte elemente de baza ale AT, pe un grafic cu o actiune foarte populara, SIF5.Trend, suport si rezistenta – termeni esentiali in ATIn primul rand, trebuie sa avem imaginea generala a SIF5 pe graficul zilnic: trend sau consolidare? Pozitia pretului fata de mediile mobile de 200 si 50 de zile, MM200, respectiv MM50, ofera un prim raspuns. Fata de MM200, pretul se afla deasupra, ceea ce este pozitiv („bullish”) pe termen lung. In schimb, fata de MM50, SIF5 a inregistrat o scurta cadere sub nivelul ei, ceea ce a constituit un semnal de avertisment. Imaginea pe termen scurt este data fata de MM10, dar pretul poate varia deasupra si sub aceasta medie fara ca trendurile mai lungi sa se schimbe. De aceea un trader/investitor trebuie sa-si determine orizontul de timp care este cel mai potrivit pentru obiectivele sale. Pentru investitori, MM200 este extrem de importanta. Strategia lor este „buy-and-hold”. MM50 are o valoare mai redusa, dar trebuie totusi luata in considerare. Pentru traderi, MM10 este cea mai importanta. Incrucisarile intre mediile mobile ofera, cu o anumita intarziere, puncte care semnaleaza schimbari de trend. Un semnal de intrare s-a inregistrat cand MM50 a trecut deasupra MM200, in aprilie si octombrie. Situatia cand MM50 a trecut sub MM200 in septembrie a fost un semnal de iesire. Pentru traderi, pozitia continua a pretului deasupra MM10 intre mai si jumatatea lui iunie a semnalat un trend puternic in care s-au facut bani. In restul lunii iunie, a avut loc o consolidare care este o manifestare tipica dupa un trend puternic, cand jucatorii incep sa se gandeasca de mai multe ori la rezultatele recente, si multi incep sa aiba dubii. Un nou scurt trend ascendent a urmat pana in iulie (A), dar dupa acest moment SIF5 a intrat intr-o faza de digerare a castigurilor recente, fara un interes de partea cumparatorilor. Revenind la ziua de astazi, am trasat doua linii de trend in rosu: A-B si B-C. Ele indica un trend descendent pentru perioada respectiva. Linia B-C a fost rezistenta pana la strapungerea ei in octombrie. Linia A-B este o rezistenta actuala, si urmatorul rally in SIF5 va avea loc cu un grad de incredere ridicat atunci cand pretul va depasi aceasta rezistenta pe volum ridicat (in jur de 7.500 lei). Pana atunci, avem un trend foarte scurt ascendent, confirmat numai de o singura rezistenta, B-C. Cu cat o actiune depaseste mai multe niveluri de rezistenta evidente pe grafic, cu atat trendul devine mai credibil. Trasand o linie care uneste low-urile 1 si 2, s-a ajuns la o linie paralela cu B-C, care a indicat, inca o data, pana in punctual D, ca SIF5 era in trend descendent controlabil, in interiorul unui canal descendent. Confirmarea a sosit in punctul D, in care SIF5 a iesit din acest canal prin rezistenta.Valori semnificative de low si top constituie niveluri de suport, respectiv rezistenta. In situatia actuala, avem o alta rezistenta la 7.900 lei si doua suporturi la 6.700 lei si 6.250 lei. Conceptul de suport si de rezistenta este fluid, insemnand ca in timpul evolutiei, apar noi niveluri care duc incontinuu la revizuirea strategiei de intrare si iesire pentru un trader sau investitor. Un alt element interesant care apare pe grafic este o formatiune grafica numita „cupa-si-toarta” („cup-and-handle”), incepand cu ultimele doua saptamani din septembrie. Pe baza acestei formatiuni se poate calcula si anticipa un obiectiv de pret de 8.350 lei – 8.400 lei/actiune pe termen scurt.In final, introducem si un indicator tehnic, Z-score, care masoara nivelul de volatilitate al actiunii. Observati cum varfurile si low-urile indicatorului se potrivesc cu cele ale pretului SIF5. Aceasta corelatie arata clar ca evolutia pretului se poate anticipa, in sensul de a determina trendul, nu si valoarea pretului viitor.Care este concluzia, bazata pe elemente de analiza tehnica simple si vizuale? Depasirea suportului 1 ar fi fost momentul de intrare (6.950 lei), cu un stop-loss initial la 6.500 lei (low-ul minor). Pe masura cresterii SIF5, stop-loss-ul, trebuia ajustat devenind astazi 7.050 lei, MM50. Depasirea rezistentelor urmatoare poate constitui intrari aditionale. Formatiunea „cup-and-handle” ofera un obiectiv de 8.350 lei/8.400 lei/actiune. n
Autorul sau/si Educofin nu detin actiuni in firma mentionata in acest articol. Analiza tehnica prezentata are numai un caracter educativ si informational, nefiind sub nici o forma o recomandare directa sau indirecta de cumparare sau vanzare. Cititorii poarta intreaga responsabilitate in ceea ce priveste deciziile lor de investitie si speculare la Bursa.
mic dictionar at
Trend: directia unei piete sau actiuni. Un trend este fie ascendent, fie descendent. Exista si a treia stare: fara trend, adica in consolidare/interval.
Consolidare: evolutie a pietei sau a unei actiuni in cadrul careia pretul se deplaseaza, in sus si in jos, in interiorul unui canal orizontal, determinat de o rezistenta si un suport.
Suport: nivel al pretului asociat, in mare parte din cazuri, cu un low semnificativ pentru orizontul de timp luat in considerare. Pe un grafic, intr-un anumit moment exista mai multe niveluri de suport. Suportul este un nivel la care se asteapta ca valoarea sa se intoarca in sens pozitiv dupa o cadere.
Rezistenta: nivel al pretului asociat, in mare parte din cazuri, cu un high semnificativ pentru orizontul de timp luat in considerare. Pe un grafic, intr-un anumit moment exista mai multe niveluri de rezistenta. Rezistenta este un nivel la care se asteapta ca valoarea sa se intoarca in sens negativ dupa o crestere.
Buy-and-hold: strategie tipica pentru investitori in care se cumpara si nu se vinde o perioada lunga (2-5 ani). (trad. „cumpara-si-pastreaza”)
Trader: un jucator in piata, care are ca scop obtinerea unor profituri rapide si care tranzactioneaza in orizonturi de timp mai scurte.
Investitor: un jucator in piata care are ca scop obtinerea unor profituri pe termen lung/foarte lung (vezi „buy-and-hold”).
Incrucisari ale mediilor mobile: puncte in timp in care o medie mai scurta trece deasupra sau dedesubtul unei medii mai lungi. (Eng. „crossovers”)
Canal descendent: un culoar descendent delimitat de o linie de trend descendent (rezistenta) si una de suport. Confirmarea vine o data cu strapungerea acestui canal. (engl. „descending channel”)
Volatilitate: un element statistic care masoara tendinta unei piete sau a unei actiuni de a se ridica sau a cobori puternic intr-o anumita perioada.
Cupa-si-toarta: o formatiune grafica cu o forma a unei cupe la marginea careia apare o toarta pe o anumita durata. Este pozitiva daca contine o confirmare a depasirii rezistentei indicate de high-ul perioadei de consolidare/toarta (engl. „cup-and-handle”).
Stop-loss: valoare a pretului folosita pentru a iesi dintr-un trend ascendent, cand trendul se schimba.
Trailing-stop: o varianta de stop-loss. Se deplaseaza o data cu pretul, sub el, in cazul unui trend ascendent. Folosit ca iesire cand pretul trece sub valoarea lui.
Indicatori tehnici: formule matematice care iau in calcul preturi si/sau volume istorice si care indica raportul cumparare-vanzare. Cateva exemple simple: mediile aritmetice, z-score, benzile Bollinger, stocastic, RSI (relative strength index), ROC (rate of change).
rIndicatorul z-score: un instrument de avertizare foarte eficient care masoara volatilitatea. Exista doua linii paralele +2 si -2. Cand indicatorul ajunge la +2 exista o mare probabilitate ca pretul sa se intoarca in jos (in peste 95% din cazuri). Cand indicatorul ajunge la -2, exista o mare probabilitate ca pretul sa se intoarca in sus (in peste 95% din cazuri). rn
rnBullish: piata sau actiune pozitiva, in trend ascendent, cum a fost piata dupa 6 octombrie sau cum este petrolul in prezent.rn
rn
rnhttps://ta.educofin.com