Dacă în alte domenii se pot avea așteptări mari de la următorii guvernanți, la capitolul protecția mediului ar fi nevoie de o minune pentru ca România să-și îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat. Astfel, dacă reciclarea a ajuns în ţările din Vest la nivelul stipulat în tratatele Uniunii Europene, România este codașă în privinţa ratei de reciclare a deşeurilor municipale
. Conform raportului agenţiei Europene de Mediu emis anul trecut, dar care foloseşte date din 2012, avem o rată de reciclare de aproximativ 4,5%, în condiţiile în care trebuie să atingem nivelul de 50% până în anul 2020. Scandalul ambalajelor, pornit acum doi ani, când autorităţile au descoperit că in acest sector România recicla doar pe hârtie, ne arată că 4,5% este un procent chiar mare față de realitate. Cert este că, dacă nu reușim să ajungem la 50%, va trebui sa plătim o amendă de 200.000 de euro pentru fiecare zi în care nu este realizat acest procent. Cu toate acestea, se pot face câteva lucruri care, într-un termen lung, să ne apropie de media europeană în domeniu. Pe termen scurt, se pot lua măsuri de protecție a mediului ale căror rezultate se văd imediat.
✔ Să stopeze tăierile ilegale de păduri, să interzică construcția de microhidrocentrale dacă nu sunt respectate normele europene și să demareze proiecte de reîmpădurire.
✔ Să găsească soluții de cofinanțare pentru proiectele pe fonduri europene derulate în domeniu.
✔ Să sprijine, prin programe proprii – accesibile și consistente -, dezvoltarea și achiziția de tehnologii inovative în domeniul reciclării.
✔ Să îmbunătățească programele „Casa Verde“ și „Rabla“.
CITIȚI ȘI:
Ce trebuie să facă noul guvern pentru a scoate România din primitivism
Comunicații: Internet în toată țara
TURISM: Țara care are "de toate"
Sectorul energetic are nevoie de o reformă din temelii
Sistemul de sănătate este "bolnav"