Plata defalcată a TVA: O doză letală pentru economie

Contul separat de TVA va fi funcţional de la 1 octombrie. Opţional, deocamdată, însă de la 1 ianuarie va deveni obligatoriu, în ciuda opoziţiei ferme venită din partea mediului privat. Oamenii de afaceri şi consultanţii spun că este una dintre cele mai nocive măsuri fiscale aplicate vreodată.

Câteva sute de mii de conturi noi la bănci pentru tranzacţiile cu TVA. Este obligativitatea impusă de un Executiv ostil instituţiilor de credit, de la 1 ianuarie 2018. Asta înseamnă că firmele nu vor mai avea acces la banii aferenţi acestei taxe. Măsura este prevăzută în Ordonanţa pentru plata defalcată a taxei pe valoare adăugată (TVA), aprobată săptămâna trecută de Guvern.
Mecanismul de plăți frac­ționate se va aplica de către toate persoanele impozabile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile și urmărește „aducerea pe picior de egalitate a contribuabililor“, prin eliminarea concurenței neloiale și a avantajelor obținute de cei care nu își plătesc datoriile către stat și utilizează resursele financiare din TVA pentru alte scopuri, așa cum scrie în noa de fundamentare.
În ceea ce priveşte eliberarea sumelor din contul de TVA (un mecanism de restituire), ANAF promite că va dura trei zile din momentul depunerii cererii, iar sumele vor fi virate în conturile curente ale companiilor, şi nu în conturile de TVA. Oamenii de afaceri sunt extrem de sceptici că aceste termene se vor respecta. De alt­fel, legea nu prevede sancţiuni pentru Fisc în cazul în care întârzie plăţile. Contribuabilii în schimb vor fi pedepsiţi scump pentru orice plată greşită de TVA: 50% din sumă. Pentru cei care refuză să îşi deschidă cont de TVA documentul prevede o amendă cuprinsă între 2.000 şi 4.000 de lei, în timp ce nerespectarea obligatiilor privind virarea TVA în propriul cont de TVA, în urma diverselor încasări, va atrage o amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată în contul furnizorului/prestatorului.
În primele 48 de ore de la incheierea procesului-verbal sau de la comunicare, va fi posibilă plata a jumătate din amenda prevăzută.
În sistemul actual, dacă o companie emite o factură de 119 lei, din care 100 de lei marfa şi 19 lei TVA, toţi banii intră în contul firmei, care este obligată să ţină evidenţa TVA-ului. Noul sistem îi obligă pe paroni să aibă un cont doar pentru încasări şi unul pentru plăţile de TVA. „Plata defalcată a TVA este un mecanism care este introdus pentru a creşte gradul de colectare a TVA-ului la buget. Astăzi există o diferenţă mare între cei care nu plătesc TVA-ul şi îl folosesc în alte scopuri şi cei care sunt de bună credinţă şi fac aceste plăti“, a declarat, săptămâna trecută, Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor. În timp ce acesta crede că noul sistem va creşte încasările la buget, specialiştii sunt de altă părere.“Statul face experimente pe mediul de afaceri. Nu există nicăieri în lume aşa ceva. Este una dintre cele mai nocive măsuri fiscale. Vor suferi mult companiile mici şi cele care au rulaje mari. Presiunile pe contabilitate vor fi imense. Nici statul nici firmele nu vor beneficia de acei bani. Practic ei sunt blocaţi într-un cont. Singurii beneficiari sunt băncile, care vor câştiga din comisioane“, a explicat, pentru Capital, Marius Ghenea, director de investiţii la 3TS Capital.
„N-am auzit încă niciun oficial al Ministerului de Finanţe sau un alt susţinător al acestui proiect care să explice, de exemplu, cum rezolva contul de TVA problema fraudei din en-gross-urile de pe lângă Bucureşti sau oraşele mari. Ăia nu declara. Dacă nu declara, nu depun nimic în cont“, întreabă retoric Gabriel Biriş, avocat specializat pe Fiscalitate.
Riscuri multe și mari
Timpul de implementare este scurt, iar costurile mari, spun privaţii. „Sunt costuri foarte mari de implementare. În funcţie de mărimea companiei, vorbim de sute de euro sau de milioane de euro. Un mare contribuabil – tocmai ce am vorbit cu tax managerul – o mare companie de telefonie, a zis că îl costă două milioane de euro modificarea sistemului IT“, a declarat Alina Necşulescu, tax manager KPMG.
Mai mult, va genera probleme serioase de cash-flow. „Legea de ntroducere a sistemului privind plată defalcată a TVA va genera dificultăți de cash-flow majore pentru contribuabilii onești și blocaje operaționale semnificative pentru toate părțile implicate- trezorerie, instituții de credit și ANAF- și a solicitat consultarea prealabilă a Comisiei Europene și efectuarea unui studiu de impact profund cu privire la costurile și beneficiile aferente tuturor părților implicate“, spun reprezentanții Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
Consultantul fiscal Horaţiu Hagiu spune că firmele vor fi obligate să ţină evidenţa TVA în timp real. „În termen de 3 zile lucrătoare, persoanele impozabile trebuie să depună numerar suma rezultată din diferenţa dintre încasările și plățile cu numerar. Contribuabilul este astfel obligat să țină evidența TVA în timp real. Mă întreb ce se întâmplă cu deconturile de deplasare, cine își poate permite să angajeze personal de specialitate pentru așa ceva? Sunt societăți economice care operează zilnic tranzacții cu numerar, cu cote diferite și care trebuie să calculeze zilnic TVA încasată și plătită pe care trebuie să o vireze în contul special a doua zi“, spune acesta.
Consiliul Investitorilor Străini avertizează, de asemenea, că măsura va avea un impact deosebit de grav asupra mediului de afaceri şi va cauza blocaje operaţionale majore în activitatea tuturor părţilor implicate. Împovărarea administrativă şi birocratică a contribuabililor oneşti cu măsuri ca plata defalcată a TVA nu este, pe termen lung, o bună strategie de combatere a evaziunii fiscale, apreciază organizaţia, care reprezintă peste 130 de companii multinaţionale. Măsura va cauza blocaje operaţionale majore în activitatea tuturor părţilor implicate, adaugă FIC. În opinia investitorilor străini, ar fi necesară consultarea în prealabil a Comisiei Europene, precum şi întocmirea unui studiu de impact care să evidenţieze efectul asupra evaziunii fiscale şi costurile pentru mediul de afaceri.
Potrivit acestora, în cazul Poloniei, proiectul de plata defalcată a TVA a fost în dezbatere publică timp de 2 ani, sistemul este opţional şi implementarea a fost amânată până în anul 2018, la solicitarea mediului de afaceri.s