Spitalul cuprinde un ambulatoriu multidisciplinar cu peste 15 specialitati medicale, un departament de imagistica, un bloc operator cu doua sali de operatie, o sectie de ATI cu doua compartimente (septic si aseptic), o farmacie si rezerve cu cate doua sau trei paturi.

Reprezentantii MedLife estimeaza ca, lunar, clinica va fi vizata de circa 8.000 de pacienti, iar spitalul va primi circa 400 de pacienti. Unitatea va genera, pana la finele anului 2011, venituri de aproximativ patru milioane de euro. 
Spitalul de Pediatrie MedLife este a treia unitate spitalicească din portofoliul MedLife, primul spital fiind Life Memorial, inaugurat în 2007, iar cel de al doilea fiind MedLife – Genesys, preluat în urma tranzacţiei derulate de MedLife la începutul acestui an în Arad. În acest moment, compania desfăşoară ultimele lucrări pentru alte două spitale, în Braşov şi în București, aceste proiecte fiind parte a unui program amplu de investiţii în valoare de 45 de milioane, planificat pentru perioada 2011 – 2013.

Prima parte a programului de extindere urmează să se finalizeze până în luna iulie 2011, dată la care MedLife va avea în componenţă cinci spitale de dimensiuni medii şi mari, totalizând un număr de 450 de paturi: Life Memorial Hospital, Bucureşti – 150 de paturi, Spitalul de Pediatrie MedLife, Bucureşti – 132 de paturi, Spitalul MedLife PDR Braşov – 60 de paturi, MedLife Genesys Arad – 58 de paturi, Spitalul de Ortopedie MedLife, Bucureşti – 50 de paturi. În ceea ce priveşte încadrarea spitalelor în una dintre cele 5 clase, în funcţie de competenţă şi organizare, proiect susţinut de Ministerul Sănătăţii începând cu 2011, reprezentanţii companiei au menţionat că vor face demersurile necesare pentru ca toate cele 5 unităţi spitaliceşti să atingă categoria II, până la sfârşitul anului 2012.