MedLife a deschis Hyperclinica din Timişoara, prima în afara Bucureştiului. MedLife îşi continuã astfel expansiunea concretizatã în acest an prin deschiderea Hyperclinicii MedLife Unirii din Bucureşti şi a laboratorului de analize medicale MedLab din Cluj-Napoca.
MedLife a investit circa 2,5 milioane de euro pentru deschiderea Hyperclinicii Timişoara, suma fiind alocatã pentru amenajarea clãdirii, dotarea cu echipamente medicale, recrutarea şi pregãtirea personalului medical din aceastã clinicã. Hyperclinica MedLife Timişoara are 53 de angajaţi, dintre care 26 sunt medici şi 10 asistenţi medicali.
Hyperclinica MedLife Timişoara se întinde pe o suprafaţã de 1.500 mp, are trei etaje şi include un laborator de analize de chimie, hematologie, imunologie şi bacteriologie, imagisticã (ecografie 2D, 3D şi 4D, radiologie şi osteodensimetrie), şi un numãr de 25 de cabinete medicale pentru numeroase specialitãţi medicale: ORL, oftalmologie, dermatologie, ginecologie, pediatrie, psihologie, reumatologie, cardiologie, medicinã internã, medicina muncii etc.
Deschiderea Hyperclinicii din Timişoara este inclusă în planul de extindere agreat cu International Finance Corporation (IFC), care a devenit acţionar al MedLife în octombrie 2006. Parteneriatul cu IFC prevede ca MedLife să investească 25 de milioane de USD în construcţia a cinci Hyperclinici şi Spitale private în Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Brasov şi Constanţa.
În 2007, MedLife a obţinut o cifrã de afaceri de 12,7 milioane euro, în creştere cu 67% comparativ cu anul 2006, când cifra de afaceri a fost de 7,5 milioane euro. În 2008 MedLife a bugetat o cifrã de afaceri de 22 de milioane de euro, în creştere cu peste 75% comparativ cu anul 2007. MedLife are un numãr de 130.000 de abonaţi din peste 1.300 de companii, iar pe segmentul clienţilor plãtitori per serviciu, MedLife a înregistrat o creştere de 72% în 2007 faţã de anul anterior.