Operatorul de servicii medicale private MedLife își extinde serviciile medicale din Arad, prin deschiderea primului laborator de analize medicale MedLife-Genesys.
„Laboratorul face parte din strategia noastră de extindere şi dezvoltare a serviciilor medicale, bugetul total de investiţii planificat pentru această perioadă fiind de două milioane de euro”, a declarat Szabo Dan, director executiv Spitalul MedLife–Genesys.
Noua unitate are o capacitate de prelucrare a o mie de analize medicale, zilnic, iar peste 70% dintre acestea se eliberează în termen de maxim 24 de ore de la recoltare. Până la finalul acestui an se vor deschide 50 de puncte de recoltare, care vor acoperi întreg judeţul Arad.
Potrivit unui studiu IMAS realizat la cererea MedLife, dintre cei care au avut nevoie de serviciile unei unităţi medicale private, peste 70% au solicitat analize de laborator. De asemenea, mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate în cadrul studiului merg să îşi facă analizele cel puţin o dată pe an. Sondajul a fost realizat în luna august, la nivel național, pe un eșantion de peste o mie de persoane.
În prezent, MedLife are o reţea naţională de opt laboratoare medicale, trei în Bucureşti, unul în Arad, unul în Cluj, unul în Timişoara şi trei în Braşov. În toate aceste unităţi se recoltează zilnic peste 20.000 de analize.